România a înregistrat din nou peste 2000 de noi infectări în pandemia de coronavirus. Chiar dacă autoritățile transmit mesaje referitoare la respectarea măsurilor de prevenție, situația epidemiologică e din ce în ce mai greu de controlat. Lucrul care îngrijorează cel mai mult pe toată lumea este posibila revenire la starea de urgență, precum și la măsurile restrictive care au fost aplicate în primăvara acestui an.

Reprezentantul României în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Alexandru Rafila, este perceput ca unul din specialiștii echilibrați, care nu au căutat niciodată cu orice preț să panicheze populația. De data aceasta el a făcut o declarație de-a dreptul tulburătoare, dincolo de care unii – nu puțini – văd o premoniție fără precedent. Acesta a atenționat cu privire la posibilitatea de revenire la starea de urgență în cazul în care numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus vor continua să crească. Ba chiar să ne prindă … Crăciunul și Revelionul în stare de urgență, chiar dacă nu spune asta în mod direct, dimpotrivă, își exprimă speranța că nu va fi așa. Dar de unde și până unde să aduci în discuție Crăciunul și Revelionul dacă nu ai fi avut motive (extrem de) serioase?!

„De Crăciun și Revelion sperăm să nu fim în stare de urgență. Eu sper ca acest lucru să nu se întâmple dacă vom fi echilibrați și vom respecta măsurile de protecție sanitară. Totuși numărul îmbolnăvirilor în România a crescut continuu începând cu 1 iunie”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a mai adăugat că, oricum ar evolua pandemia de SARS-CoV-2, măsurile care vor fi luate trebuie să fie gândite în așa fel încât economia să nu fie afectată.

„Am spus de fapt de la începutul acestei pandemii, dar lumea a trecut de foarte multe ori peste chestiunea asta, este vorba despre sustenabilitatea economiei, pentru că fără o economie funcțională toate discuțiile legate de tratament, de paturi de ATI, nu cred că sunt posibile, deci noi trebuie să menținem economia funcțională. Și trebuie să ne adaptăm, adică să lucrăm cu ajutorul măsurilor de siguranță. Sperăm că vom avea medicamente eficiente de la anul”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila.

180 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 6 =