Caută
Close this search box.

Deși e ilegal, Violeta Alexandru a vrut să candideze pe listele PNL de la Cameră si Senat

violeta alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, președinte al filialei PNL București, a vrut să candideze la alegerile parlamentare atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat, publică un document Digi24.ro.

În interiorul filialei Sector 1 „a fost o tensiune” pentru că Violeta Alexandru și-a depus candidatura atât la Camera Deputaților cât și la Senat.

Noi am trimis această propunere către filiala mare, București, cu Violeta Alexandru propusă și la Cameră și Senat pentru că nu știam cum va fi negocierea cu locurile și încă nu era clar dacă o să fie la Cameră sau la Senat. Așa a fost strategia politică. A fost o decizie asumată pentru că nu se finalizaseră listele în țară. Au mai fost și alte dăți când liderii au fost pe ambele liste”, mai susțin sursele citate.

Dovadă stă și buletinul de vot prin care filiala își vota candidații pentru alegerile parlamentare din București, numele ministrului apare atât la Camera Deputaților cât și la Senat.

Potrivit legii 208/2015 pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, un candidat poate opta doar pentru o singură candidatură.

„Articolul 52, alin. 6: O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator și numai într-o singură circumscripție electorală.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri