Caută
Close this search box.

Dumitru Coarnă, liderul sindical al poliţiştilor ce striga „Ieşi afară, javră ordinară!”, candidează din partea PSD

Dumitru Coarnă

Dumitru Coarnă a confirmat că va candida pe listele PSD, pentru un loc de deputat. Marcel Vela a anunțat încă din luna martie că sindicalistul va ajunge pe listele PSD.

La începutul lunii martie, Coarna și sindicaliștii lui l-au huiduit pe Marcel Vela, chiar în timp ce se intona imnul național, în fața MAI. Vela urma să prezinte bilanțul MAI. Ministrul a anunțat încă de atunci că Dumitru Coarnă va deveni candidat al PSD.

„E un sindicat condus de un pensionar, nu e angajat al MAI. (…) Ce face aici pensionarul acesta care conduce sindicatul și care are salariu mai mare decât ministrul MAI…. va fi un frumos candidat politic pentru Parlament.

Au căzut în capcană membrii de sindicat, care au stricat un moment frumos, chiar al activității lor. În acest minister e încrengătura între sindicate, care cer salarii mărite, pensii mărite.

Dincolo de a cere bani cât mai mulți, sporuri, pensii, ar trebui să se întrebe ce fac ei pentru România. E manevră politică în spatele acestui protest!”, a declarat Marcel Vela.

Președintele Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, Dumitru Coarnă, a anunțat că va fi primul pe lista PSD Călărași, pentru Camera Deputaților.

„Așa este! Mai rămâne ca decizia finală să fie aprobată de către conducerea centrală. Organizația de la PSD Călărași m-a nominalizat, a fost un vot în unanimitate. Astăzi (n.red. vineri, 16 octombrie), am avut o discuție cu președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, care m-a și propus în Biroul Executiv politic al PSD”, a declarat Dumitru Coarnă.

El a mai explicat că în prima fază fusese propus pentru Senat, însă ulterior au convenit să fie opțiunea numărul 1 a PSD Călărași, pentru Camera Deputaților.

„Am depus dosarele pentru locul 1 la Camera Deputaților. Inițial, am înțeles că ei m-au votat pentru Senat. Dar am stabilit cu domnul președinte Vasile Iliuță, dacă lucrurile se vor întâmpla așa, să merg la Camera Deputaţilor, dintr-un singur considerent: e camera decizională pe legile organice”, a spus Dumitru Coarnă.

„Gândul este unul simplu și sincer: să demonstrăm că se poate și altfel”, a mai spus Dumitru Coarnă. Adică fără PSD la butoane. Cul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri