Caută
Close this search box.

Efectul pomenilor electorale PSD? Funcţionarii din primării vor şi ei bonusuri de risc Covid!

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) solicită Guvernului acordarea unui stimulent lunar, pe perioada stării de alertă și a stării de urgență, pentru salariații din administrația publică având activități cu risc de infectare la Covid-19.

O lege care acordă bonusuri de 2.000 de lei pe luna cadrelor didactice a fost adoptată acum o săptămână, cu voturile PSD, de Parlament.

Potrivit unui comunicat al organizației sindicale, FNSA a transmis Guvernului României o listă de revendicări, a căror soluționare „este imperativă pentru buna desfășurare a activității salariaților”, în sectorul de activitate respectiv.

FNSA mai solicită promovarea și adoptarea unui proiect de lege pentru interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administrației publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat și interzicerea, în acest sector de activitate, a cumulului pensiei cu salariul; acordarea voucherelor de vacanță la nivelul salariului de baza minim brut pe țară garantat în plata în vigoare și a normei de hrană pentru salariații din administrația locală că și excepție de la aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2011; modificarea Legii nr. 153/2017, în conformitate cu propunerile organizației noastre – articole care vizează salarizarea personalului care își desfășoară activitatea în administrația publică locală, Institutul Național de Statistică, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și a auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi a României.

În plus, sindicaliștii cer modificarea legislației cu incidența asupra activității organizațiilor sindicale – Legea dialogului social și Codul Administrativ al României; promovarea unui act normativ pentru coroborarea vârstei de pensionare pentru limita de vârstă a tuturor categoriilor de bugetari care își desfășoară activitatea sub legi speciale și/sau în regim de incompatibilități; modificarea și reactualizarea legislației privind înființarea, funcționarea și salarizarea în cadrul societăților comerciale înființate în cadrul unităților administrativ-teritoriale; legiferarea posibilității instituțiilor din sectorul administrație de a achiziționa teste pentru salariați în vederea determinării infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învățământ în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus, informează Agerpres.

Proiectul de lege are că obiect de reglementare acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum și personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă și a stării de urgență pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii SARS-CoV-2.

„Începând cu anul școlar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgență instituite că urmare a situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, precum și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfășurării cursurilor aferente anului școlar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgență, proporțional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute își desfășoară fizic activitatea în cadrul unităților de învățământ în prezența anteprescolarilor/ preșcolarilor/ elevilor/ studenților”, prevede textul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri