”Eseu despre orbire”, cartea scriitorului portughez José Saramago, cred că se potrivește foarte bine cu realitatea de acum, din pandemie.

Autorul creează spațiul unei epidemii inexplicabile de orbire în masă. Povestea halucinantă a unor personaje afectate de virusul orbirii, într-o lungă și traumatizantă carantină, sintetizează unitatea și supraviețuirea prin inteligență. Mai e și norocul, portretizat în ”soția medicului”, personaj memorabil prin șansa de a scăpa de orbire.

La fel ca în pandemia de coronavirus, orbirea contagioasă provoacă panică și haos, iar guvernul intervine cu măsuri represive și stupide.

O altă imagine care imi aduce aminte de spitalele publice din România este azilul aglomerat și murdar, unde au fost izolați nevăzătorii.

Igiena, condițiile de viață și moralul se degradează oribil într-o perioadă foarte scurtă, reflectând societatea din afară.

În romanul lui Saramago, spaima de a rămâne fără alimente, cauzată de neregulile de livrare, acționează pentru a submina solidaritatea. Militarii desemnați să păzească azilul și să se îngrijească de subzistența bolnavilor devin din ce în ce mai necooperanți pe măsură ce mulți dintre ei se infectează: în final, gândesc o formă de exterminare în masă, tăindu-le accesul la medicamentele de bază. Apoi, temându-se de o evadare iminentă, militarii încep să ucidă bolnavii.

La noi, lipsa de organizare funcționează pe aceleași principii de subminare și manipulare. În plus, deficitul de medicamente și materiale medicale inoculează ideea că dreptul la un tratament echitabil este compromis. Apoi, bâlbele repetate în raportarea datelor, care contribuie la neîncrederea populației în sistem. Nu mai vorbesc de haosul de la Iași, de la moaște, când legea a fost încălcată chiar de cei care ar fi trebuit să se asigure că e respectată, iar primarul de acolo, în loc să dea dovadă de fermitate, vorbește de o ”compensare sufletească”.

Vă recomand să citiți cartea și să descoperiți singuri infernul pe care-l induce frica. Transpuneți-vă, preț de un minut, într-un oraș devastat de proteste, violențe, plin de orbi care rătăcesc și se luptă pentru a supraviețui.

Mesajul este că atunci când se instalează neputința tot sistemul nostru de valori este anulat.

Violența, bolile și disperarea amenință să copleșească societatea. Dacă se continuă să se gândească doar politic, nu rațional, tare mă tem că în mai puțin de o lună nu prea vom mai avea ce face.

443 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 9 =