Cristian Popescu Piedone a câștigat primăria Sectorului 5 cu voturi multe în Ferentari. Fostul deputat al Partidei Romilor Nicolae Păun, zis Nicky Scorpion, a declarat că este prieten cu Piedone de dinainte de 1989, dar nu votul său l-ar fi făcut pe acesta din urmă primar.

O analiză a votului pe secții în Sectorul 5, la primărie, arată că acest sector este delimitat de granițe poltice foarte clare.

Candidatul PNL – USR-PLUS, Cristian Băcanu, a câștigat în zonele relativ prospere, din zona 13 Septembrie/ Palatul Parlamentului, granița cu Sectorul 6 (din apropiere de cimitirul Ghencea) sau în zona bulevardului Tudor Vladimirescu. Practic, Băcanu a câștigat în vârful dinspre centru al feliei de tort – cum sunt decupate sectoarele din București – plus marginea dinspre Drumul Taberei. El a obținut victorii zdrobitoare și-n secțiile din zona Cotroceni/ Piața Operei, spune jurnalistul Mircea Marian, de la Newsweek România.

Candidatul PSD, Daniel Florea, a câștigat în secțiile din dreapta și stânga Șoselei Alexandria/ Calea Rahova, plus câteva insule, din care una în Ferentari.

Piedone Popescu a zdrobit însă în zona Ferentari, mai ales în secțiile aflate la perferia sectorului, spre limita județului Ilfov. În zona Zețari, Piedone l-a devansat cu 17-18% pe Florea de la PSD. În zona din Ferentari aflată în apropiere de Șoseaua Giurgiului, Piedone l-a surclasat pe Băcanu, cu aproape 6%. Popescu Piedone a obținut majoritatea și în câteva secții din apropiere de strada Mărgeanului.

Fostul deputat al Partidei Romilor, Nicolae Păun, a declarat, pentru Newsweek România, că l-a susținut pe Piedone, cu care este prieten de dinainte de 1989. Însă Păun a spus că altele ar fi fost cauzele victoriei acestuia: prezența la urne a nehotărâților, rezultatele lui Pieodone ca primar al Sectorului 4, respingerea partidelor, de care cetățenii s-ar fi săturat, și candidatura lui Marian Vanghelie, care a obținut peste 12% din voturi, majoritatea de la PSD, ceea ce ar fi afectat scorul lui Daniel Florea. Fostul deputat a mai apreciat că alegătorii nu l-au considerat pe Popescu Piedone vinovat pentru drama de la Colectiv.

180 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 6 =