Gabriela Firea a clarificat postarea prin care anunţa că şi-a preluat biroul de senator şi a explicat că se referea la un birou, unde va primi bucureştenii în audienţă, însă dacă „vom trece cu bine peste aceste alegeri”.

Ea a reamintit că a candidat pentru Primăria Capitalei prima oară din postura de senator şi a precizat că biroul respectiv este undeva în Bucureşti, nu în Palatul Parlamentului.

„Am explicat foarte bine în postare. Eu am fost senator al României, din această postură am candidat pentru Primărie. E un birou în care voi avea audienţe şi am spus în cazul în care vom trece cu bine peste aceste alegeri.

Era vorba despre faptul că intenţionez să mă întâlnesc în continuare cu bucureştenii în acest birou, în care mă voi întâlni în calitate de candidat. Îl voi anunţa eu public pentru că nu am terminat încă amenajările. Cum să fie în Senat când nu au fost alegeri şi nu am fost validată?

Nu, în Bucureşti. Înseamnă că nu am fost destul de clară. Îmi pare rău. Voi fi mai atentă la formulări”, a declarat Gabriela Firea, întrebată, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD, cum a preluat biroul de senator, dacă nu au avut încă loc alegerile parlamentare.

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, candidat al partidului la Senat pe primul loc, în Capitală, a anunţat că şi-a preluat de Sfântul Dimitrie biroul pentru audienţe ca viitor senator de Bucureşti.

„Nu conteaza ce funcţii ocupam, ci doar ceea ce facem concret pentru semeni. De Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Capitalei, mi-am preluat biroul pentru audienţe ca viitor senator de Bucureşti, prin votul oamenilor dragi, cărora le mulţumesc anticipat”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

189 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =