Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, fost primar general, a declarat că este foarte bine că se va face un audit la Primăria Capitalei, anunţat de premierul Ludovic Orban, menţionând că nu se va descoperi altceva decât că este adevărat ceea ce a spus ea, că situaţia financiară este dificilă.

„Situaţia financiară este dificilă la Primăria Capitalei şi nu este o noutate. Înseamnă că, din păcate, domnul Orban nu a vrut să mă creadă pe cuvânt. I-am trimis, şi mai am copiile, foarte multe adrese oficiale şi i-am solicitat şi audienţă oficială în care i-am explicat că, din cauza faptului că Primăria Capitalei nu mai are dreptul prin lege să încaseze taxe şi impozite locale şi singura sumă pe care o primeşte lunar este cea din cota de impozitul pe venit aferentă lunii respective şi pentru că Ministerul de Finanţe de doi ani de zile ne-a micşorat această cotă şi nu au putut fi achitate toate facturile, am rămas cu multe datorii, am solicitat sprijin măcar în sensul aprobării unui împrumut din trezorerie pentru a avea dobânda mai mică sau de pe piaţa bancară privată, lucru care nu s-a acordat”, a afirmat Firea, conform Agerpres.

Ea a menţionat că speră ca situaţia financiară să se îmbunătăţească, având în vedere că în campania electorală s-a spus că Primăria Capitalei va primi acordul din partea Ministerului de Finanţe pentru a lua un împrumut.

„Eu nu am ţinut ascuns acest lucru, şi anume situaţia dificilă din punct de vedere financiar a Primăriei Capitalei. Am spus, de asemenea, că avem conturile blocate din cauza unei situaţii create acum 16 ani, când primar era altcineva, şi nu mi se poate imputa mie acea decizie.

Aşa cum spuneam şi acum, contul este blocat şi l-am avut blocat şi în perioada de campanie de către avocaţii domnului Costică Constanda. Prin urmare, ca să facem o comparaţie, domniile lor ţin la secret bugetul pe anul viitor, dar eu nu am ţinut la secret situaţia reală financiară a Primăriei Capitalei. (…)

Prin urmare, auditul este foarte bine să fie făcut. Noi am avut anual mai multe controale, audituri din partea Curţii de Conturi, din partea inspecţiei fiscale a Ministerului de Finanţe, nu am dus lipsă de control. Dacă se doresc în plus, este foarte bine. Vor afla că ceea ce am spus eu în toţi aceşti ani este adevărat. Altceva nu vor descoperi”, a mai afirmat Firea.

Premierul Ludovic Orban i-a transmis, joi, primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, că aşteaptă un audit „serios” la PMB, adăugând că, din analizele efectuate de la nivel guvernamental, situaţia financiară a Bucureştiului este „foarte proastă”.

124 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 6 =