Primul raport finalizat la Primăria Capitalei a fost deja trimis la DNA, a anunţat luni seara Florin Cîţu.

„Să fie foarte clar pentru toată lumea: primul raport finalizat la PMB a fost deja trimis la DNA”, a anunţat Cîţu.

Cu câteva ore mai devreme, ministrul Finanţelor a anunţat, tot pe Facebook, că suma totală pe care inspectorii din Ministerul Finanţelor au calculat-o, în urma controlului efectuat la Primăria Capitalei, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 de milioane de lei.

„Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane de euro)”, a afirmat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice a organizat luni o conferinţă de presă în care a vorbit despre controlul Inspecţiei Economico-Financiare din MFP la Primăria Municipiului Bucureşti. Controlul a fost început pe 30 ianuarie 2020 şi a durat până pe data de 10 martie 2020.

„Acţiunea de control a fost suspendată pe data de 11 martie 2020. În acel moment accesul echipei de inspecţie la sediul Municipiului Bucureşti nu a mai fost permis, având în vedere dispoziţia primarului general 569 din 10.03.2020 şi astfel s-a dispus suspendarea unor activităţi care implică interacţiunea din exteriorul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Nu s-a dat voie nici la distanţă să facem acest control. Laptopurile angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice au fost sechestrate o perioadă în Primăria Municipiului Bucureşti. Le-am recuperat după aceea”, a declarat Florin Cîţu.

599 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 4 =