Caută
Close this search box.

Germania se pregăteşte să scoată cuvântul „rasă” din Constituţie

germania

Cancelarul Angela Merkel și celelalte forțe guvernamentale din Germania au agreat să elimine cuvântul „rasă” din Constituția Germaniei. Ziarul bavarez Süddeutsche Zeitung scrie că decizia a fost luată n timpul unei reuniuni la care au participat cancelarul, adjunctul său social-democrat, Olaf Scholz, și ministrul de interne Horst Seehofer (CSU).

Propunerea de a elimina termenul din Grundgesetz (Legea fundamentală) aparţine Verzilor, numai că în trecut, a întâmpinat mereu opoziția guvernului federal. Acum, însă, Seehofer și ministrul justiției, Christine Lambrecht, (Spd) lucrează la un proiect de lege în acest sens, informeay[ Rador.

Articolul 3 din Constituția Germaniei prevede că nimeni nu ar trebui să fie penalizat sau favorizat „din cauza rasei sale”. Cuvântul rasă este de fapt inexact din punct de vedere științific atunci când se referă la om, deoarece genomul uman nu poate fi împărțit în rase.

Prin urmare, Ministerul Justiției din Germania vorbește despre o „adaptare lingvistică”, care nu va duce însă la deteriorarea vreunuia dintre drepturile consacrate în constituție. Verzii sărbătoresc şi sunt gata să sprijine proiectul de lege: „Propunem să includem interzicerea discriminării rasiale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri