Caută
Close this search box.

Joe Biden îl devansează în continuare pe Donald Trump, în sondaje

joe biden

Victoria-surpriză a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, în urmă cu patru ani, ridică mai mult ca niciodată problema fiabilităţii sondajelor, relatează AFP, care încearcă să răspundă întrebării dacă trebuie să se aibă încredere în sondaje anul acesta.

Devansare

Cu 16 zile înainte de alegerile de la 3 noiembrie, democratul Joe Biden îl devansează pe preşedintele republican în exerciţiu cu o medie de nouă puncte procentuale, la nivel naţional, potrivit unei medii a sondajelor realizată de site-ul RealClearPolitics.

Însă un candidat poate ajunge la Casa Albă dacă obţine majoritatea voturilor marilor electori de la nivelul statelor, fără să obţină votul popular la nivel naţional – aşa cum a înfrânt-o Donald Trump, pe Hillary Clinton, în 2016.

Anul acesta, şase state sunt considerate susceptibile să stabilească victoria, şi anume Florida, North Carolina, Arizona, Wisconsin, Pennsylvania şi Michigan.

Joe Biden dispune de un avantaj şi în aceste state, chiar dacă acesta se înscrie în unele cazuri în marja de eroare, care merge de la 1,4 puncte procentuale în Florida, până la 7,2 puncte procentuale în Michigan.

Erorile din 2016

Sondajele au fotografiat în mod corect, cu o zi înainte de vot, uşorul avans al lui Hillary Clinton. Însă ele s-au înşelat în anumite state-pivot din Midwest, care i-au dat victoria lui Donald Trump, declară pentru AFP Chris Jackson, de la Institutul Ipsos.

Între cauze, el evocă o subreprezentare în eşantioane a ”persoanelor albe fără diplomă universitară”, care au ieşit la vot şi au votat cu Trump.

Schimbări

Majoritatea institutelor dau asigurări că şi-au schimbat metodologia, pentru a elimina acest unghi mort. Statele-cheie puţin sondate ultima oară fac de asemenea obiectul unor studii mult mai numeroase şi repetate, conform News.ro.

În plus, institutele de sondare subliniază asupra unei stabilităţi mari: din primăvară, Joe Biden conduce cu un avans mediu care nu a scăzut niciodată sub patru puncte procentuale. În comparaţie, curbele Clinton-Trump, foarte zimţate, s-au încrucişat în două rânduri, ilustrând o cursă incertă.

În fine, într-o ţară extrem de polarizată, există mulţi indecişi susceptibili să schimbe situaţia în ultimul moment.

Timiditatea trumpiştilor

A apărut teza unor alegători trumpişti timizi, care, întrebaţi de sondatori, ar prefera să-şi treacă sub tăcere alegerea, atât timp cât campionul lor este controversat. ”Sondajele s-au înşelat ultima oară şi se vor înşela din nou şi de data asta”, subliniază Donald Trump, prins totuşi într-un soi de wishfull thinking.

Trafalgar Group, un institut de sondare apropiat republicanilor, care se laudă cu o metodologie destinată să ocolească această părtinire, a fost aproape singurul, în 2016, care l-a dat pe Donald Trump câştigător în Pennsylvania şi în Michigan.

Or, de această dată, inclusiv acest institut îl creditează pe Joe Biden cu un avantaj, în state-cruciale, precum Pennsylvania şi Wisconsin. În urmă cu patru ani, omul de afaceri novice în poltică era o noutate, iar noutăţile sunt întotdeauna dificil de înţeles de către sondajele de opiniţie.

”Astăzi, fiecare şi-a făcut o părere despre el, nu mai există efectul-surpriză în jurul lui Donald Trump”, subliniază Chris Jackson.

Şi totuşi?

Cotidianul The New York Times (NYT) a făcut calculul. Chiar dacă actualele sondaje, stat cu stat, se înşală la fel de mult ca acum patru ani, Joe Biden ar obţine, cu toate acestea, o victorie largă.

”Domnul Biden este mai aproape, în media noastră, de obţinerea unei victorii în Texas”, un bastion republican, ceea ce ar însemna un val în favoarea sa, ”pe care preşedintele Trump nu-l va obţine în statele mai tradiţional disputate, precum Pennsylvania sau Nevada”, scria recent Nate Cohn, un specialist de la ziar.

Incertitudini

Sondatorii şi analiştii au mereu grijă să sublinieze că intenţiile de vot nu sunt o predicţie şi că există o marjă de eroare. Mai ales, campania este o dinamică. Ultimele alegeri prezidenţiale s-au jucat probabil pe ultima linie dreaptă, în voia actualităţii.

Cu 16 zile înainte de scrutin, previziunile site-ului FiveThirtyEight o creditau pe Hillary Clinton cu 86% şanse de victorie, cam cu cât este creditat Joe Biden în prezent.

Iar nici un scutin nu seamănă cu precedentul. În Statele Unite, înscrierea pe liste electorale variază enorm, ceea ce face extrem de dificil să se prezică nivelul prezenţei la vot. Donald Trump invocă mulţimi entuziaste la mitingurile sale, cu scopul de a da un impuls în favoarea sa, însă acest lucru se va reflecta oare la urne?

Tabăra democrată, puţin mobilizată în favoarea lui Hillary Clinton, o candidată nepopulară, care părea că a câştigat dinainte, se va aduna oare într-un bloc, în spatele mult mai consensualului Joe Biden, pentru a-l îndepărta pe preşedintele urât?

În fine, rămâne o necunoscută: impactul pandemiei Covid-19.

”Votul anticipat şi prin corespondenţă atinge niveluri istorice. Noi nu ştim ce efect va avea acest lucru”, declară Chris Jackson, evocând factori ”dificil de luat în calcul de către sondaje”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri