Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis a trimis la reexaminare legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor legislative

rise project

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, a informat Administraţia Prezidenţială.

Președintele arată că, potrivit calendarului deja stabilit pentru alegerile din decembrie, au fost derulate proceduri esențiale: au fost desemnați judecătorii în birourile electorale, au fost puse deja la dispoziția biroului electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondență, a fost actualizat Registrul electoral, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru circumscripția pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării, s-au definitivat candidaturile organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale, s-au comunicat către Biroul Electoral Central listele de candidați și candidaturile independente, s-au stabilit machetele fiecărui buletin de vot pentru circumscripția electorală pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților în circumscripțiile electorale din țară și s-a făcut înregistrarea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

„Așadar, în prezent, există cetățeni români pentru care deja a debutat și se află în derulare exercițiul dreptului de a fi ales, în condițiile art. 37 din Constituție. Față de această împrejurare, apare evident faptul că orice intervenție (cu excepția vreunei situații ce ar justifica prelungirea de drept a mandatului Parlamentului – starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgență) ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate”, se subliniază în documentul transmis Parlamentului.

„Considerăm că opțiunea politică a Parlamentului de a da consistență drepturilor electorale prin stabilirea de către el însuși a datei alegerilor nu poate fi detașată de context, Parlamentul fiind obligat ca în adoptarea unei asemenea legi să țină cont de întreaga jurisprudență a Curții Constituționale în materie. În acest sens, menționăm că, prin Decizia nr. 150/2020, Curtea Constituțională a statuat: ‘(…) modul de exercitare a dreptului la vot, respectiv a dreptului de a fi ales, în cadrul procedurilor electorale, are consecințe directe asupra modului de constituire a celor două Camere ale Parlamentului – exercitarea celor două drepturi electorale constituind, de fapt, fundamentul organului reprezentativ suprem, potrivit art. 62 alin. (1) din Constituție’ și (…) ‘orice vătămare a drepturilor electorale prin dispozițiile legale aplicabile viciază însăși procedura electorală și rezultatul alegerilor. Acest fapt se reflectă în mod inerent asupra compunerii acestei instituții fundamentale a statului, încălcând prevederile constituționale ale art. 61 alin. (1) privind caracterul de organ reprezentativ suprem al Parlamentului și ale art. 62 alin. (1) privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului’, arată președintele Klaus Iohannis.

„De aceea, în contextul actual, considerăm că este fără echivoc că intervenția legislativă – prin care se concretizează voința autorității legiuitoare de a deroga de la regula organizării alegerilor parlamentare în interiorul mandatului Parlamentului de 4 ani – survine cu mai puțin de un an până la data organizării alegerilor parlamentare la termen, respectiv cu mai puțin de 2 luni înainte de data expirării mandatului convocat prin Decretul Președintelui României nr. 1134/2016 privind convocarea Parlamentului României ales la data de 11 decembrie 2016 și este de natură să bulverseze procesul electoral aflat în curs de derulare”, se subliniază în documentul postat pe site-ul Administrației prezidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri