De obicei, actorii vin la rampă, îşi spun monologul sau intră în dialog cu partenerii de scenă. Restul echipei, cea care a construit spectacolul rămâne cu discreţie  în umbră, menţionată doar în caietul program şi pe afiş. La finalul piesei când ropotele de aplauze recompenesează efortul artiştilor, validează succesul apare, uneori şi regizorul care se înclină modest, oferind,  actorilor florile primite în dar de la public.

Munca din spatele cortinei de pluş? Curioşi, am vrut să aflăm  „cum arată”,  care a fost viziunea aceluia care a pornit la drum condus de ideea de a fi demn slujitor al Zeiţei Thalia! Doreşte să confirme iubitorilor de artă că are în continuare idei creatoare şi este plin de vervă. Aşadar am decis să le dăm cuvântul regizorilor, astăzi, se prezintă în faţa dumneavoastră,  regizorul Cristian Ioan un nume cunoscut în teatrul contemporan. Ca regizor a montat multe piese de teatru , acoperind o paletă largă de genuri, numele lui a aparut pe afişele care anunţau spectacole  pe scenele din Târgu Mureş, Braşov, Târgu Jiu,  Satu-Mare, Piteşti, a colindat ţara în lung şi în lat cu spectacolele lui. Absolvent al I.A.T.C. „I.L.Caragiale” promoţia 1975 şi-a început cariera ca regizor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş.

  • Regizorul Cristian Ioan are cuvântul, să ne vorbească despre cea mai recentă experienţă, spectacolul pe care îl pregăteşte anul acesta.

  • Povestea a început, frumos, anul trecut când, directorul artistic al Teatrului de Nord din Satu Mare, domnul Ovidiu Caita m-a invitat să fac un spectacol la teatrul pe care l-am condus timp de 14 ani și a cărui trupă îmi este foarte bine cunoscută. Aşa a pornit colaborarea. M-am gândit, am ales şi i-am propus piesa lui Moliere „Burghezul gentilom”, la care voiam să introduc trei scene ale aceluişi autor dar selectate din piesa „Bolnavul închipuit”. La mijlocul lunii mai a acestui an, trebuia să încep repetițiile. Din cauza apariției acestui nenorocit de virus, debutul repetițiilor s-a tot amânat. În cele din urmă, constrânși de obligațiile sanitare, am optat pentru o schimbare şi am decis să montez piesa lui Gratien Gelinas „Pasiunea lui Narcisse Mondoux”. Este un dramaturg canadian. Piesa are doar două personaje şi prezintă iubirea târzie dintre un bărbat și o femeie, două persoane trecute de 60 de ani.Textul interesant, are o suită de momente excelente, foarte inspirat scrise iar relația dintre cei doi e o permanentă surpriză, oferind astfel două partituri de referință în palmaresul oricărui actor.
  • Pe cine ai distribuit în cele două roluri, aştept amănunte, domnule regizor.

Cristian Ioan si Radu Botar

  • Am avut șansa de a lucra cu Radu Botar pe care probabil deja, publicul din toată România îl cunoaște din superbă realizare a rolului Cardinalului Iuliu Hossu din filmul lui Nicolae Mărgineanu. (rol pentru care a obţinut Premiul UCIN pentru interpretare masculină, 2020 nota red.) Cu Radu am mai lucrat câteva spectacole și ne înțelegem excelent! Rolul feminin este acoperit de doamna Carmen Frățilă, o actriță cu care, de asemenea, am lucrat de foarte multe ori la teatrul din Satu Mare. Carmen Frăţilă, la deplina maturitate artistică, cu această ocazie şi cu acest rol își încununează o carieră de peste trei decenii şi jumătate.
  • De câţi ani joacă, pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, actriţa Carmen Fraţilă?

Radu Botar si Carmen Fratila

  • Aşa cum spuneam din anii 1985 sau 86, peste trei decenii şi jumătate!
  • Revenind la confesiunea ta, la munca de regizor de teatru …
  • Am mai inventat un personaj despre care în text se vorbește doar în treacăt (un “rival” al personajului principal) pe care l-am adus pe scenă, dând o culoare aparte momentului său. În rol am distribuit un actor pe nume Cristian But
  • Este vorba despre un text care se axează doar pe două personaje, care îţi oferă ?
  • Şansa de demonstra că ştii să faci un spectacol în două personaje care să rețină atenția publicului o oră și jumătate sau două. E uşor? Nu e ușor deloc. Dar de data asta cred, mai mult chiar simt, că o să-mi reușească încercarea.
  • A fost o provocare …O dublă provocare, ţinând cont de vremurile inedite pe care le traversăm. După decenii de experiență în teatru …
  • Am șansa de a lucra încet, am mult timp la dispoziție, ceea ce este extraordinar ! Ne place foarte mult ceea ce facem și mie și actorilor. Da, de obicei, pun spectacole cu piese care au rezonanță mai mare și personaje mai multe, o mis-en-scene somptuoasă. Acum, va fi un spectacol cu o clară tușă de teatru psihologic bun, stanislavskian. Prin asta vreau să spun că vom face un spectacol de teatru curat, fără să încercăm a redescoperi America sau fără să ne propunem să șocăm publicul. Am văzut în ultima vreme câteva spectacole din care eu, ca spectator să spunem avizat n-am înțeles nimic dar, în mod sigur, nici cei care le-au făcut ! Cred că publicul își dorește să vină la teatru să vadă „ceva” care să nu îi aducă în existenţă un plus de îngrijorare faţă de ceea ce se întâmplă afară. Până în acest moment am lucrat la spectacolul de aici cu migală, cu „igliţa” cum se spune. Adică, am încercat să descoperim și în relațiile dintre personaje și în modalitatea de frazare a textului acel „ceva” care să ridice foarte sus ștacheta spectacolului nostru. De felul meu, eu sunt destul de chițibușar la capitolul ăsta, la curățenia vorbirii, la impostația vocii şi tot aşa. Nu agreez teatrul făcut „en passant”, din vârful buzelor și aproape de neînțeles ce spun actorii…Mai vorbim după premieră…
562 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 1 =