Caută
Close this search box.

Merkel avertizează că sistemul sanitar german şi-ar putea atinge limitele şi anunţă noi restricţii

Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, ce ameninţă să copleşească spitalele, şi pentru a menţine pe cât posibil deschise magazinele şi şcolile, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE.

”Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum”, a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este ”foarte serioasă” şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.

”Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni”, a mai atenţionat Merkel, potrivit Agerpres.

Noile restricţii, aplicabile din 2 noiembrie, prevăd de asemenea limitarea reuniunilor la maxim 10 persoane din două gospodării diferite. Restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot vor fi închise, iar concertele anulate.

De asemenea, populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru călătoriile în scop profesional necesare, călătoriile în scop turistic fiind interzise.

Obiectivul acestor măsuri severe – nu însă la fel de restrictive ca în primăvară, când au fost închise magazinele neesenţiale şi şcolile – este, potrivit lui Merkel, să limiteze cât mai mult efectele economice şi să permită menţinerea şcolilor şi grădiniţelor deschise.

Cancelarul a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri