Caută
Close this search box.

Nelu Tătaru: Conducerea Spitalului Judeţean Ploieşti va fi schimbată

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni seară, că va fi schimbată conducerea Spitalului Judeţean Ploieşti, după ce au fost identificate mai multe probleme.

”Din evaluările noastre şi desele vizite, au fost probleme. Avem probleme la organizare, ce înseamnă management, ce înseamnă managementul Unităţii de Primiri Urgenţe, unde toţi bolnavii care sunt izolaţi au rămas acolo.

Avem acel TIR sau acea Unitate Mobilă de Terapie Intensivă care a fost reaşezată, regândită, repoziţionată, am avut şi avem şi în continuare şi medici rezidenţi, care sunt detaşaţi şi care deservesc Terapia Intensivă.

Acolo există o problemă în care acel management n-a reaşezat partea medicală, partea umană, pentru a primi acea patologie COVID şi de a degaja terapiile intensive pentru a primi atât patologie non-COVID, cât şi patologie COVID, pe sectoare separate”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Nelu Tătaru, referindu-se la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

Tătaru a anunţat că a discutat cu noua conducere a Consiliului Judeţean pentru a schimba conducerea spitalului.

Acesta a fost întrebat despre declaraţiile medicilor din Ploieşti care au afirmat că au ajuns deja să decidă cine ajunge şi cine nu are loc la ATI şi a afirmat:

”Cred că este exprimarea la disperare, să zicem. Cred că nu suntem într-o situaţie atât de critică să decidem cine şi cum. Avem un transfer făcut către spitale din apropiere, avem transferuri făcute către spitale din ţară. (…) Discutând cu managementul, deja îşi arătau impotenţa, incapacitatea.

De aceea, eu sper că noua conducere a spitalului din Ploieşti, care va fi pusă de noua conducere a Consiliului Judeţean, să poată gestiona altfel.

”Când aveam coordonarea activităţii medicale din spitale, puteam lua măsuri, noi, ca minister. În momentul acesta noi facem acele controale, facem evaluări, facem recomandările către ordonatorul de credit, care este autoritatea locală. Eu sper ca aceşti colegi ai noştri să înţeleagă că suntem toţi pe un câmp de luptă şi toţi muncim împreună”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri