Caută
Close this search box.

Noi reguli de tratare a pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare de Covid

Autorităţile spun că medicii de familie ar putea fi trimişi acasă la pacienţii COVID-19, fără simptome, pentru a-i evalua şi pentru a nu mai aglomera astfel spitalele. Oficialii vorbesc şi despre plăţi suplimentare, acordate medicilor de familie, pentru expunerea la risc. Doctorii se plâng însă ca vor fi trimişi la luptă fără arme şi fără protecţie.

Pacienţii asimptomatici vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru analize şi investigaţii imagistice, în 48 de ore. Cei cu simptome vor fi internaţi după evaluare, dacă au comorbidităţi. Iar cei fără alte afecţiuni vor primi tratament şi vor merge acasă, unde-i vor supraveghea medicii de familie.

Aceste intenții au fost anunțate de ministrul Sănătăţii înainte de a se consulta cu reprezentanţii doctorilor.

„Avem pregătită inclusiv o colaborare cu medicii de familie prin contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare în care vor primi 30 de puncte pentru fiecare caz pe care-l vor monitoriza, precum si posibilitatea de prestări de serviciu pe care o vor avea cu Direcția de Sănătate Publică în activitatea de anchete epidemiologice si urmărirea pacienților”, a anunţat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, potrivit TVR.

„Pentru a putea permite spitalelor să primească cazurile care într-adevăr necesită și o evaluare și un tratament sub supraveghere medicală în spital, cei care nu au simptome pot să li se facă evaluarea stării de sănătate fără să se deplaseze efectiv la spital”, a explicat Ludovic Orban.

Medicii de familie spun însă că nu pot merge acasă la cei confirmaţi ca să le evalueze ei starea.

„Nu putem merge la domiciliul lor pentru că nu avem maşini nebulizate, nu avem costumaţia necesară, condiţiile de echipare şi de dezechipare şi de ardere a acestor echipamente. Şi nu avem nici laboratoarele şi radiologiile în spinare”, spune Rodica Tănăsescu, medic de familie.

Daciana Toma, secretar, Societatea Naţională de Medicina Familiei: „Există risc foarte mare de infectare. În momentul în care un medic de familie e izolat, carantinat, ce-o fi el, sunt zone în care toate cele 14 zile nu are cine să-l înlocuiască”.

Virgil Guran a aprins spiritele după declaraţiile făcute.

„Vă spun că trebuie luate măsuri de la minut la minut. Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”.

Declaraţia consilierului premierului i-a revoltat pe medicii de familie.

„Militarii merg la război înarmaţi, nu ca medicii de familie, cu mâinile goale”, au transmis reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei într-un comunicat și cer demiterea lui Virgil Guran.

„Dacă au fost declarații care au fost nepotrivite, care i-au jignit, îmi cer eu scuze. Dl. Guran nu e consilierul meu pe probleme de sănătate”, a declarat Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri