Oana Lovin şi Codruţa Cerva au fost escortate la racla Sfintei Parascheva, de un poliţist fan Vadim 

lovin

Activistele PSD Oana Lovin și Codruța Cerva au putut să ajungă la racla cu moaștele Sfintei Paracheva, prin încălcarea regulilor.

Ele au fost ajutate de un polițist, care le-a escortat până lângă raclă. Polițistul a spus că este admirator al lui Vadim Tudor.

Oana Lovin, fost model de videochat, și Codruța Cerva, activistă anti-botniță, au fost escortate la racla cu moaștele Sf. Paracheva de un polițist, în condițiile în care doar persoanele cu domiciliul în Iași aveau permisiune să intre în zona respectivă.

Polițistul care le-a escortat a spus că a fost membru al PM. „Eu am fost în PRM-ul lui Vadim, când era Vadim…”, le-a spus polițistul celor două activiste.

„Vela, îmi pare rău, dar cât timp Poliția Română încă mai are oameni, n-ai ce să le faci”, a comentat fericită Oana Lovin.

Iată polițistul peremist care le-a dus pe Lovin și Cerva la raclă:

Video de la minutul 30.00:

Cerva a anunțat la România TV că va merge la Iași, pentru a ajunge la raclă:

”Eu mâine mă duc la pelerinaj în calitate de cetățean român și aș vrea să reamintesc Guvernului, Președinției și Grupului de Comandă articolul 29 din Constituție, libertatea conștiinței, punctul 3.

Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Iar la punctul 5 este foarte important, cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.

Deci eu mâine mă voi duce cu Constituția în mână. Eu nu o să fac stânga împrejur atâta timp cât eu sunt cetățean român, când legea supremă în România este Constituția României și o să le spun cu ce drept îmi spun să fac stânga împrejur.

Este cumva carantinat Iașul și eu nu știu? Nu vi se pare că toate abuzurile nu fac decât să ne îndrepte spre dictatură? Eu mă duc cu Constituția în mâna, dacă suntem cumva în continuare stat suveran liber și independent. Dacă suntem.

Dacă nu mai suntem, atunci trebuie să fim anunțați la cel mai înalt nivel. Eu mă duc mâine la moaștele Sfintei Parascheva și va promit și va garantez că eu o să întru.

Dacă nu mă lasă jandarmii, atunci va fi un mare abuz în serviciu. Dacă acești oameni se riscă și vor să li se facă dosare penale atunci foarte bine, eu voi merge pe calea aceasta. O să merg împreună cu Oana Lovin și cu mai mulți”, a declarat Codruța Cerva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *