Caută
Close this search box.

Petrecerile sunt în toi, deşi legea le interzice. Noroc cu poliţiştii care le-au spart cheful

Un eveniment privat care avea loc miercuri seara la un restaurant din municipiul Slatina, cu participarea a aproximativ 200 de persoane, a fost suspendat după intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor.

Cei care au încălcat normele privind distanţarea fizică şi protecţia individuală urmează a fi sancţionaţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Poliţiştii s-au deplasat la restaurantul în cauză după ce au fost sesizaţi că se deranjează liniştea publică.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la faţa locului, pentru a face verificări.

Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală, reprezentanţii autorităţilor au dispus suspendarea evenimentului”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt, citaţi de Agerpres.

Activităţile poliţiştilor continuă la locul evenimentul şi urmează să fie aplicate sancţiuni pentru încălcarea prevederilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri