Caută
Close this search box.

Premierul Orban: Guvernul va plăti salariul unui părinte ca să stea acasă cu copilul

ludovic orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică după-amiază, că școlile din București vor fi închise, după ce indicele de infectare a depășit 3 la 1000 de locuitori.

Astfel, între alte măsuri de ajutorare pentru familiile cu copii, Guvernul va aloca 75% pentru salariul unui părinte, ca să poată sta acasă cu copiii.

Orban a mai declarat că în municipiul București au fost distribuite tabletele pentru elevi și că acestea sunt pentru copiii din familii vulnerabile.

Premierul a mai declarat că o altă măsură este suspendarea activității teatrelor și cinematografelor, iar Executivul se gândește și la alte măsuri de restricții pentru prevenirea răspândirii de COVID-19.

Așa cum Magnanews a arătat mult mai devreme, ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro – după ce prefectul Capitalei a anunțat că abia luni sau marți va convoca în ședință Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ca urmare a depășirii ratei de infectare de 3 la mie -, că elevii și copiii de grădiniță din Capitală “mâine se prezintă la unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile din ordinul comun, activitățile desfășurându-se în conformitate cu scenariul 2, ca până acum”.

Contactată de Edupedu.ro, Anisie a anunțat că “dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri