Caută
Close this search box.

Primarul Daniel Băluţă desfiinţează taxa pe gunoi în sectorul 4

daniel băluţă

Locuitorii din sectorul 4 al Capitalei nu vor mai plăti de salubrizare, începând din primăvara anului viitor, anunţă primăria.

Colectarea se va face selectiv, potrivit cerinţelor legii. Până la data de 1 martie 2021, Primăria sectorului 4 şi operatorul de salubritate vor pune la dispoziția beneficiarilor recipienții și infrastructura corespunzătoare de colectare selectivă.

„Primăria Sectorului 4 desființează taxa de salubrizare pentru toți utilizatorii acestui serviciu, până cel târziu la data de 1 martie 2021.

De la data desființării, fiecare asociație de proprietari, persoană fizică sau juridică va contracta individual servicii de salubrizare de la operatorul economic licențiat, aceasta reprezentând o modalitate prin care contravaloarea facturii lunare va putea fi zero, în contextul în care se va realiza colectarea selectivă.

Noua măsură va conduce la atingerea obiectivelor europene în domeniul protecţiei mediului, fiind în conformitate cu obligațiile prevăzute de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.

Potrivit acestui act normativ, este prevăzută atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării.

„Sunt convins că împreună vom reuși să îndeplinim întocmai obiectivele europene în domeniul protecției mediului. Cu toții vom fi responsabili, vom sorta corect deșeurile menajere și nu vom mai avea nimic de plată la factura lunară. Hai, că se poate!”, spune Daniel Băluță, primarul sectorului 4, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri