Caută
Close this search box.

Stare de urgenţă extinsă şi obligativitatea purtării măştii în exterior

italia

Purtarea măştii faciale în aer liber a devenit obligatorie de miercuri în Italia la nivel naţional, în efortul de a reduce creşterea infecţiilor cu coronavirus, a anunţat Ministerul Sănătăţii după ce guvernul a fost de acord asupra măsurii, informează Reuters şi DPA.

De asemenea, executivul a aprobat un decret de extindere a stării de urgenţă până la 31 ianuarie, pe fondul pandemiei, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului.

Starea de urgenţă – un răspuns comun la crize naturale sau de sănătate ce permite autorităţilor publice să acţioneze mai rapid, ocolind birocraţia – ar fi expirat la 15 octombrie.

„Măştile faciale trebuie purtate în orice moment”, cu excepţia situaţiilor „izolate”, de exemplu când eşti singur într-un parc, a explicat ministrul adjunct al sănătăţii Sandra Zampa pentru televiziunea publică RAI, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, de la această obligaţie vor fi exceptaţi copiii sub 6 ani şi persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme medicale incompatibile cu purtarea măştilor faciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri