Caută
Close this search box.

Surprize pe listele PNL pentru Camera Deputaților și Senat!

guvernul

Surprize destule și mari pe listele PNL pentru alegerile parlamentare. Totuși, cum era și firesc, premierul Ludovic Orban deschide lista candidaților PNL din Capitală la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, este cap de listă la Senat, potrivit rezultatelor alegerilor interne din cadrul organizației București, care au avut loc sâmbătă, și care au fost consultate de G4Media.ro.

Potrivit votului intern, pe locuri eligibile se mai află, la Camera Deputaților, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, deputata Cristina Trăilă, secretarul general al guvernului, Antonel Tănase, liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja, și secretarul de stat în Ministerul Justiției, Cristian Băcanu, cel învins clar de Piedone la alegerile locale pentru Sectorul 5!

La Senat, Florin Cîțu este urmat de Sorin Câmpeanu – o altă evidentă surpriză -, proaspăt intrat în PNL după ce a fost dat afară din Pro România, iar pe locul trei situându-se ministrul Educației, Monica Anisie, cea intens criticată, la scenă deschisă, de toată lumea, inclusiv din interiorul PNL, pentru prestația avută înaintea deschiderii noului an școlar!

Liberalii mizează în Capitală pe șase locuri eligibile la Camera Deputaților și pe trei locuri la Senat. Potrivit acestei proiecții, vor rămâne în afara Parlamentului, în lipsa unui scor foarte bun la București, deputatul Pavel Popescu, dar și deputatul Matei Dobrovie, ales în 2016 pe listele USR, dar plecat la liberali în contextul referendumului pentru familie – el fiind un susținător al modificării Constituției în sensul introducerii căsătoriei exclusiv între un bărbat și o femeie.

Candidații PNL București la alegerile parlamentare:

  • Camera Deputaților:
    • Ludovic Orban
    • Violeta Alexandru
    • Cristina Trăilă
    • Antonel Tănase
    • Sebastian Burduja
    • Cristian Băcanu
    • Pavel Popescu
    • Daniela Nicolescu
    • Cristina Grigorescu
    • Bogdan Tiniche
    • Alexandru Moraru
    • Violeta Vijulie
  • Senat:
    • Florin Cîțu
    • Sorin Câmpeanu
    • Monica Anisie
    • Matei Dobrovie
    • Ligia Popescu
Foto: Buletin de vot pentru stabilirea candidaților PNL București la alegerile parlamentare din 2020

Listele finale de candidați pentru alegerile parlamentare urmează să fie aprobate de Biroul Permanent Național al PNL, care se va reuni duminică la sediul central al partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri