Caută
Close this search box.

Tătaru anunţă că România va avea un stoc de Remdesivir pentru şase luni

remdesivir

România ar putea să-şi constituie, după o nouă rectificare bugetară, un stoc pentru şase luni de Remdesivir, a declarat Nelu Tătaru vineri seară, la Botoşani.

„În perioada iulie-octombrie, noi am avut gratuit de la Uniunea Europeană 12.000 de doze. Aceste doze s-au distribuit în funcţie de numărul de pacienţi aflaţi în terapie intensivă, câte şase doze pentru fiecare din spitalele fază 1, fază 2 sau spitale suport. Începând cu luna octombrie, statul român a început să achiziţioneze contra cost a acestor doze.

Cred că luni vom avea şi ultima tranşă din cele 12.000 de doze, urmând ca în noiembrie să avem între 14.000 şi 18.000 de doze achiziţionate, urmând, odată cu rectificarea bugetară, să putem merge pe o rezervă de şase luni.

Rămâne efectiv ca şi comisiile de boli infecţioase şi terapie intensivă să readapteze acest tratament atât pentru terapie intensivă, cât şi pentru stadiile medii, severe, în stadiile incipiente şi fiecare medic curant să adapteze acest protocol la pacientul pe care îl îngrijeşte”, a precizat Tătaru, citat de Agerpres.

El s-a referit, de asemenea, la vaccinurile împotriva SARS-CoV-2 pe care ar urma să le achiziţioneze Uniunea Europeană.

„Noi avem o strategie în lucru în acest moment. Depinde foarte mult de tipul de vaccin care va veni. Sunt trei firme cu care Comunitatea Europeană este în discuţii în acest moment şi în achiziţii, rămânând speranţa ca la sfârşitul anului, începutul anului viitor, sfârşitul lunii ianuarie, să putem avea avea acest vaccin.

Rămâne ca după tipul de vaccin, sunt vaccinuri care sunt ţinute la minus 70 de grade sau sunt vaccinuri care sunt ţinute între două şi opt grade, să pregătim două alternative pentru a putea exploata momentul în care aceste vaccinuri vin, atât ca structură, ca reţea, cât şi ca moment al efectuării vaccinului”, a adăugat ministrul Tătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri