”Trei sau patru vaccinuri” urmează să fie disponibile până la sfârşitul anului 2020 şi începutul anului 2021, în Uniunea Europeană (UE), estimează preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

”Potrivit informaţiilor noastre, sperăm ca, începând de la sfârşitul anului şi de la începutul anului viitor, trei sau patru vaccinuri să fie disponibile în mod treptat”, a declarat liderul UE.

”Comisia Europeană (CE), în numele statelor membre (UE), a semnat numeroase contracte pentru a ne asigura că, atunci când sunt disponibiloe vaccinuri, vom putea beneficia de dozele de care avem nevoie”, a dat asigurări fostul premier belgian, citat de News.ro.

Charles Michel a lansat de asemenea un apel anticipat. Urmează să existe mai multe vaccinuri, ceea ce va antrena probleme logistice, probleme de transport, de conservare şi de desfăşurare în campaniile de vaccinare, a declarat el.

”De aceea, vreau să-i mobilizez pe şefii noştri de stat şi de guverne pentru a le anticipa”, a subliniat el. ”Noi am mobilizat mijloace pentru a ne asigura că nu va fi haos atunci când vaccinurile vor începe să fie disponibile”, a dat el asigurări.

El a avertizat totodată împotriva unui eventual ”reflex naţional” ale statelor membre UE. ”Acesta este un calcul prost. Împreună vom putea scădea această ameninţare, care ne afectează de mai multe luni”, a subliniat preşedintele Consiliului European.

115 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 1 =