Caută
Close this search box.

Trump, taxat de Donald Tusk: Temeți-vă de oameni cinici care dețin puterea și răspândesc minciuni despre coronavirus

Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European, l-a ironizat, marți, pe președintele american, Donald Trump, care a incercat să diminueze, din nou, pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus.

Donald Trump le-a transmis americanilor să nu le fie teamă și să nu lase coronavirusul să le dicteze viața. Mesajul a fost transmis la foarte puțin timp de la externarea sa din spitalul militar din cauza îmbolnăvirii COVID-19. Liderul de la Casa Albă a anunțat printr-un mesaj pe Twitter că starea sa s-a stabilizat și că a primit permisiunea din partea medicilor de a pleca.

Donald Tusk, președinte al Partidului Popular European, a reacționat, marți dimineața, la aceste afirmații ale liderului de peste ocean.

„Nu vă temeți de COVID-19. Fie-vă frică de oameni cinici care dețin puterea și care răspândesc minciuni despre acest virus. Nu îi lăsați să vă domine viața”, a scris Tusk, marți, într-un mesaj pe Twitter.

Comentariul lui Tusk vine după ce președintele SUA le-a transmis americanilor „să nu le fie teamă de COVID-19” și să nu ”lase virusul să vă domine viața” după ce a anunțat pe Twitter că starea sa s-a stabilizat și că a primit permisiunea din partea medicilor de a părăsi unitatea medicală de la Walter Reed.

Trump, în vârstă de 74 de ani, a fost externat din spital luni seara (5 octombrie – n.red.) unde a fost internat vineri (2 octombrie – n.red.) după ce cu o seară înainte fusese testat pozitiv pentru SARS-CoV-2.

Liderul de la Casa Albă a revenit după câteva ore cu alt mesaj pe Twitter, la fel de „liniștitor”: „Se apropie sezonul gripal! Mulți oameni în fiecare an, uneori peste 100.000 și, în ciuda vaccinului, mor din cauza gripei. Vom închide țara noastră? Nu, am învățat să trăim cu el, la fel cum învățăm să trăim cu COVID, în majoritatea populațiilor mult mai puțin letale!!!”.

Mesajele controversate al lui Trump în timpul scurtei sale spitalizări, și nu numai acum, au atras multe critici în Statele Unite, unde peste 200.000 de persoane și-au pierdut viața ca urmare a infectării cu noul coronavirus, potrivit Politico Europe, preluat de caleaeuropeana.ro.

Statele Unite raportaseră până marți peste 7,68 de milioane de infectări, dintre care peste 215.000 au murit. De asemenea, se vindecaseră aproape 4,9 milioane de oameni, de la începutul epidemiei, potrivit datelor centralizate de corona.help.

Donald Trump îşi continuă tratamentul anti-COVID-19 în izolare, la Casa Albă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri