Caută
Close this search box.

VIDEO Ludovic Orban reacţionează la solicitarea lui Renate Weber. Cere mărirea efectivellor de poliţişti în civil

ludovic orban

Prim-ministrul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, o creştere a efectivelor de poliţişti care operează în civil, dar şi să îi ofere „un răspuns potrivit”, pe această temă, Avocatului Poporului.

„Am să încep prin a vă solicita o mobilizare exemplară a tuturor ministerelor şi instituţiilor care sunt implicate în bătălia contra răspândirii coronavirusului. Domnule ministru Vela, am văzut că Avocatul Poporului vă întreabă de ce se fac controale de poliţie în civil.

Daţi-i un răspuns potrivit. Chiar recomand o creştere a efectivelor care operează în civil, pentru că ştim situaţii, care ne-au fost raportate, în care se strigă ‘Şase!’, la venirea lor în uniformă, şi, practic, nu pot să surprindă situaţiile, cum sunt ele în realitate”, a afirmat premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Avocatul Poporului i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să-i comunice actul normativ care stă la baza măsurii ca şi poliţiştii în civil să efectueze verificări, privind respectarea normelor vizând combaterea COVID-19.

„Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. (…) Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora”, a transmis Avocatul Poporului.

Conform solicitării postate pe site-ul instituţiei, Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, stipulează că portul uniformei constituie regulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri