Caută
Close this search box.

VIDEO Pasă genială dată de Ianis Hagi, contra fostei echipe a tatălui său, Galata

ianis hagi

Glasgow Rangers a învins cu 2-1 pe Galatasaray Istanbul. În minutul 52, Arfield a primit o pasă-biliard genială de la Ianis Hagi, din care acesta a înscris primul gol.

Internaționalul român, menajat în campionat tocmai pentru acest meci, a pasat superb pentru Scott Arfield, în minutul 52. Cu execuția sa surprinzătoare, Hagi Jr. a eliminat trei adversari din joc, lăsându-și coechipierul singur cu portarul Fatih Ozturk.

Rangers și-a majorat avantajul șapte minute mai târziu, prin James Tavernier, iar în final s-a impus cu 2-1 și s-a calificat în grupe, urmând să fie în urna a treia la tragerea la sorți, care va avea loc azi, de la 14:15, în direct la Digi Sport 1.

”La fel ca tatăl e și fiul”, a scris un fan al trupei din Glasgow, când a văzut ce a făcut Ianis. ”A fost briliant la faza asta”, a comentat un alt suporter.

”Ce pasă!”, au exclamat alți susținători ai lui Rangers, vrăjiți de execuția românului. ”De asta joacă Ianis Hagi. Clasă mondială”, a fost o altă reacție, pe Twitter.

”Greutatea paselor lui Hagi e înspăimântător de bună” și ”Modul în care pasează e un dar” – au fost alte două reacții venite de la fanii scoțieni.

BBC și-a amintit că o combinație similară, între Ianis Hagi și Scott Arfield, a avut loc şi la meciul lui Rangers – Hibernian, în campionatul scoțian.

”Ceva extraordinar”, au scris jurnaliștii britanici. ”Ianis Hagi, un assist strălucit, împotriva echipei pe care o iubește”, au titrat cei de la Daily Record.

”A fost un gol magnific al echipei, dar pasa lui Hagi a fost momentul care a dus la reușită. Tânărul în vârstă de 21 de ani a filat mingea prin ochiul unui ac, pentru a-l găsi pe Arfield. Și chiar împotriva echipei pentru care a jucat tatăl său, cu atâtea succese”, au mai scris ziariștii.

Ianis Hagi s-a remarcat chiar împotriva formației la care tatăl său, Gică, a scris istorie. Hagi Sr. a evoluat pentru Galatasaray, între anii 1996 și 2001. La Istanbul, Gică a cucerit zece trofee, printre care și Cupa UEFA, apoi Supercupa Europei, în anul 2000.

Mai mult, Regele s-a întors la clubul turc și ca antrenor, pregătind echipa între anii 2004 și 2005, apoi în sezonul 2010 – 2011. În anul 2005, Hagi a cucerit Cupa Turciei, pe banca lui Galatasaray.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri