Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunță un set de planuri care vor modifica radical modul în care arată acum cel mai mare sector din Capitală.

Una dintre propunerile sale este realizarea unei linii verzi pentru biciclete, cu o lungime de 3,5 kilometri, între Obor și intersecția dintre Calea Floreasca și Șoseaua Fabrica de Glucoză.

Tot pentru încurajarea transportului alternativ, ar urma să fie realizate parcări securizate pentru biciclete, în zonele rezidențiale, care să poată fi folosite pe bază de card, a declarat Mihaiu, într-un interviu pentru Agerpres.

Alte măsuri vizează amenajarea malurilor salbei de lacuri, care să devină locuri de petrecere a timpului liber, plantarea a 100.000 de arbori pe raza sectorului, implementarea proiectul „Nici o stradă fără boltă verde”, prin realizarea aliniamentelor de copaci.

„Din păcate, multe spații verzi din Sectorul 2 au fost trecute în construibil, prin acest PUZ Coordonator și, dacă vom câștiga această bătălie, referitoare la PUZ Sector 2, vom recupera mare parte din spațiul verde și acolo se vor putea reface.

Dar mai am în program și un proiect, care se numește ‘Nicio stradă fără boltă verde’. În acest moment, avem foarte multe străzi în București, în care vedem doar betoane. Copacii, pe lângă faptul că arată bine, sunt un factor anti-poluare.

Vara, o stradă care are copaci este mult mai răcoroasă. Economisim și aer condiționat, dacă avem spațiu verde. Îmi propun ca pe fiecare stradă să existe aliniamente de copaci, în așa fel încât să avem toate străzile cu boltă verde”, a mai spus Mihaiu.

Și salbă de lacuri va fi amenajată.

„Ar trebui să fie o zona de agrement superbă. Din păcate, în acest moment sunt lăsate de izbeliște. Va trebui să facem un proiect integrat.

Luciul apei este în administrarea ALPAB. Va trebui să fie o colaborare inter-instituțională, cu Primăria Capitalei și cu Apele Române. Cu siguranță va trebui să redăm salba de lacuri bucureștenilor, pentru că în acest moment este complet ignorată și spațiul de lângă lacuri – acesta este în mare parte în administrarea Sectorului 2, acolo unde nu este proprietate privată – va trebui să redăm aceste spații, care ar putea să fie superbe, bucureștenilor.

Să facem acolo locuri de petrecere a timpului liber, pentru jogging, mers cu bicicletă. Putem să facem și croaziere pe aceste lacuri, dar acesta este un proiect mai îndelungat, pentru că organizarea de croaziere ține de mai mulți factori destul de tehnici.

Dar cu siguranță ceea ce avem de făcut este să redăm salbă de lacuri bucureștenilor, nu doar locuitorilor Sectorului 2”, a mai spus Mihaiu.

Un alt proiect este amenajarea Parcului Gării Obor, acesta va avea 7 hectare.

„Cei care au fost în străinătate au văzut că de multe ori gările pot fi și în subteran. Zona Gării Obor este foarte puțin utilizată. Înainte era folosită pentru mărfuri care să meargă la Obor și așa mai departe.

Ceea ce îmi doresc eu este că în acea zona, în loc de sinele de cale ferată, care sunt la suprafață și care blochează și traficul și stau în mare parte nefolosite, să fie un parc.

Dar asta nu înseamnă că nu păstrăm Gara Obor. Păstrăm Gara Obor și ducem peroanele în subteran, așa cum se întâmplă în foarte multe locuri, în străînătate. Nu este o distanță foarte mare, în care acest lucru ar trebui să se întâmple.

Practic, s-ar săpa un tunel similar celui de la metrou, desigur pe infrastructură de cale ferată. Și asta ar însemna că eliberăm spațiul pentru un parc de şapte hectare.

De asemenea, în jurul parcului se poate face un traseu de străzi, prin care se deblochează zona Electronicii de zona Ferdinand – Obor, care acum sunt întrerupte de calea ferată.

În acest fel, mai deblocăm puțîn și traficul. Are multiple beneficii acest parc. Este un proiect foarte ambițios, pentru că implică o coordonare între multe instituții: Primăria Sectorului 2, Primăria Capitalei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii – pentru că Gara Obor este monument istoric, Ministerul Fondurilor Europene, pentru că vom vrea să facem acest lucru pe fonduri europene, și Ministerul de Finanțe – pentru realizarea întregului proiect.

Nu mi se pare fezabil într-un singur mandat, dar mi se pare și păgubos ca un primar să spună: ‘Eu îmi propun să fac doar proiecte de patru ani, pentru că mai departe nu mai știu’. Ca primar trebuie să ai o viziune un pic mai departe decât doar primul mandat. Și cred că acest proiect ar putea fi realizat în două mandate”, a spus primarul Sectorului 2.

149 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 3 =