Caută
Close this search box.

A murit Ionuț Anghel, tânărul de 35 de ani care a așteptat doi ani un transplant de plămâni

Ionuț Anghel, un tânăr din Focșani a cărui viață depindea de un transplant de plămâni, a murit luni. El avea nevoie ca România să încheie o convenție cu o clinică din străinătate, unde ar fi putut avea loc intervenția. A murit după ce, în ultimii trei ani, toți miniștrii sănătății și șefii Agenției Naționale pentru Transplant i-au promis ajutor.

Ionuț Anghel a murit la doar 35 de ani, după ce în ultimii trei ani aștepta un transplant de plămâni.

El a fost internat în ultimele zile din viață la un spital din Capitală, după ce a început să se simtă din ce în ce mai rău.

La începutul lunii octombrie a avut loc un „protest pentru viață” în Focșani. Zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a le cere autorităților să-l ajute.

Ionuț Anghel putea fi salvat dacă statul român încheia un acord de transplant cu o altă țară. Agenția Națională de Transplant a avut discuții cu cea din Italia, însă cazul a fost refuzat, deoarece era complicat.

Discuțiile au fost purtate apoi cu autoritățile sanitare franceze, însă tânărul nu a mai putut face față afecțiunilor și a murit.

El nu este primul pacient de pe listele de așteptare care moare în aceleași condiții. În 2018, Călin Farcaș a decedat, chiar dacă a reușit să strângă banii necesari operației, potrivit Digi24.

În România se poate face transplant de plămâni numai la Spitalul Sfânta Maria, însă de puțin timp, iar până acum au fost făcute mai puțin de zece astfel de intervenții. În plus, în țara noastră nu se pot face intervenții asupra pacienților aflați în stare gravă.

Ultimul mesaj scris de Ionuț Anghel: Eu ma lupt pentru fiecare zi si noapte de noapte

”Ce țară” – este titlul ultimului mesaj postat de Ionuț Anghel pe facebook, imediat după tragedia de la Piatra Neamț.

Ce tara …
Traim intr-o tara in care daca o singura persoana are o boala ce are nevoie de tratament sau transplant (in cazul meu), in afara tarii, nu reuseste mare lucru… Se loveste de tot ce tine SISTEM MEDICAL ROMANESC si de toate prostiile birocratice (care in afara se rezolva imediat, la noi dureaza cu saptamanile) si de oamenii din sistem care fug de responsabilitate …
Eu ma lupt pentru fiecare zi si noapte de noapte in speranta ca va exista si un „maine” si am afirmat asta in mai multe randuri insa „cei de sus” au dat din cap in sens afirmativ ca am nevoie de ajutor si cam atat … nimic concret!
Cand vad ce-mi spun cei care s-au tratat in afara, ca acolo se poarta cu tine ca si cum ai fi de-al lor… Doar cand auzi ,,ca si cu un OM” … de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune pretul pe Viata, te ajuta, nu te lasa sa ajungi in ultima faza ca sa-ti mute, mai apoi, un dosar de colo-colo.
A trebuit sa se intample iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamt, ca sa se vada ca nu se misca mare lucru?
Am observat cat de operativi au fost in cazul medicului erou care a fost mutat in Belgia. Jos palaria. Deci se poate ca sa fim si operativi in timp util … Se poate daca se vrea! Pentru restul bolnavilor care au nevoie, in cazul meu, de tratamente sau transplant in afara, de ce nu se reuseste nimic? De ce nu putem fi meru la fel de operativi si sa punem accent pe VIATA?
E nevoie sa „disparem” ca sa punem capat problemei si sa nu mai stresam pe nimeni?
Incet incet, o sa ramanem si fara bani de medicamente si terapii … si atunci … Dumnezeu cu mila …
Sper ca cei cu putere de decizie sa realizeze ca noi murim, la propriu, pe zi ce trece, chiar daca nimeni nu intelege asta …
De ce e nevoie de astfel de tragedii ca sa se traga mereu cate un semnal de alarma in acest Sistem? De cate semnale de alarma e nevoie. Deja incepem sa le numaram la doua maini …”, a postat Ionuț Anghel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri