Caută
Close this search box.

Accident teribil în județul Tulcea. Un mort și un rănit grav

Un bărbat de 37 de ani a murit astăzi, în urma unui accident petrecut în localitatea Carcaliu, județul Tulcea.

Polițiștii tulceni au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier pe drumul național 22. În urma accidentului, au rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea conducătorului autocamionului.

Au fost implicate un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Măcin, pe direcția Cerna – Măcin și un autocamion care circula din sens opus și care era condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Ialomița.

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat 2 echipaje cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două echipaje SAJ și elicopterul Smurd Galați.

Din nefericire, conducătorul autoturismului prezenta semne incompatibile cu viața, iar echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a pronunțat decesul. Cel de al doilea conducător auto a fost preluat și transportat la spital de către elicopterul Smurd.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri