Actorul şi regizorul Alain Delon, o figură emblematică a filmului francez şi un simbol al cinematografiei mondiale, s-a născut la Sceaux, Hauts-de-Seine, în apropiere de Paris, la 8 noiembrie 1935.
La doar 17 ani, Alain Delon s-a înrolat în armata franceză, participând în războiul din Indochina. În 1955, a revenit la Paris unde a avut o serie de slujbe, printre care chelner, vânzător sau hamal în Les Halles, potrivit imdb.ro. Nemulţumit, se hotărăşte să înceapă o carieră în actorie, iar în 1957 îşi face debutul în filmul lui Yves Allégret ”Quand la femme s’en mele”, urmat de o apariţie în „Sois Belle Et Tais-Toi” conform site-ului http://alaindelon.org/.
A urcat rapid în topul actorilor francezi, dar şi internaţionali, la doar 23 de ani fiind comparat cu Gerard Philipe şi Jean Marais, dar şi cu James Dean. Începând cu 1956, a fost cel mai vizibil actor al cinematografiei franceze, alături de Louis de Funes şi Jean-Paul Belmondo, jucând în peste 100 de filme şi având peste 100 de milioane de vizionări.
Primul rol principal l-a avut în filmul „Christine”, unde a jucat alături de Romy Schneider.
Actorul a primit, în 1972, premiul David de Donatelli la Festivalul de la Taormina, iar în 1984 a fost distins cu Premiul César pentru rolul din ”Nôtre Histoire”, în care a jucat alături de Nathalie Baye, iar în februarie 1995 i-a fost acordat premiul Ursul de Aur pentru întreaga sa carieră, la Festivalul de la Berlin. După Jean-Paul Belmondo în 2011, Festivalul de la Cannes i-a adus în 25 mai 2013, un omagiu întregii cariere cinematografice a actorului Alain Delon, în ajunul anunţării palmaresului celei de-a 66-a ediţii, prin proiecţia filmului ”Plein Soleil” (1960), al lui René Clément, într-o versiune restaurată inedită.
În septembrie 2017, actorul francez a fost supus unei operaţii pe inimă, informa publicaţia franceză „Ici Paris”.
Alain Delon a primit, în mai 2019, un trofeu Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes şi a mulţumit publicului prezent la eveniment.
„De multă vreme nu am mai plâns atât de mult”, a mărturisit starul, în momentul în care a primit acea recompensă din mâinile fiicei sale, Anouchka, relata AFP. „Dacă sunt un star, atunci publicului trebuie să-i mulţumesc şi nimănui altcuiva”, a adăugat actorul.