Caută
Close this search box.

Alegeri în SUA, 2020. S-au deschis primele secții de votare, în statul New Hampshire

Peste Ocean a început ziua decisivă! Primele secții de votare din SUA s-au deschis în statul New Hampshire, urmând că urnele să se închidă miercuri dimineață, la 7, ora României.

Americanii sunt chemați să-și aleagă nu doar președintele, ci și pe toți cei 435 de reprezentanți în camera inferioară a legislativului și 35 din cei 100 de senatori. De asemenea, vor fi schimbați 13 guvernatori.

Creditat de sondaje cu locul al doilea, Trump vrea să evite să devină primul preşedinte în exerciţiu care pierde alegerile pentru un al doilea mandat după George Bush senior, în 1992. Totuși, cursa este foarte strânsă în așa-numitele state oscilante, mai ales în Pennsylvania, astfel încât comentatorii politici consideră deznodământul incert.

Trump a mai spus că voturile ar trebui să fie numărate nu mai târziu de noaptea alegerilor, chiar dacă în multe state numărarea durează adesea zile sau săptămâni.

ora 09.00 Primele secţii de votare s-au deschis în câteva state din est la ora locală 06:00.

Donald Trump sau Joe Biden la Casa Albă?

Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, vrea să câştige încă patru ani la Casa Albă după un prim mandat tumultuos, marcat de criza coronavirusului, o economie lovită de închiderile din cauza pandemiei, de impeachment, de anchetele legate de amestecul electoral al Rusiei,de tensiuni rasiale şi politici de imigraţie controversate.

Joe Biden, 77 de ani, încearcă să câştige preşedinţia după o carieră politică întinsă pe cinci decenii, dintre care opt ca vicepreşedinte al predecesorului democrat al lui Trump, Barack Obama. Biden a mai avut două tentative eşuate de a deveni candidatul democraţilor la Casa Albă în 1988 şi 2008.

Potrivit Agerpres, care citează Reuters, deficitul lui Trump în sondaje a fost cauzat în parte de dezaprobarea opiniei publice faţă de modul în care preşedintele a gestionat pandemia.

El a minimalizat în mod repetat ameninţarea pandemiei, promiţând că această criză se va termina curând şi îndemnând la deschiderea rapidă a şcolilor şi magazinelor, ceea ce l-a determinat pe Biden să-l acuze că ‘se predă’ virusului.

Cei doi candidaţi s-au concentrat pe un număr de circa 12 state

Cei doi candidaţi s-au concentrat pe un număr de circa 12 state cele mai disputate, aproape toate câştigate de Trump în 2016.

O mare parte din atenţie s-a îndreptat spre Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin, cele trei state tradiţional democrate în care Trump a câştigat la limită în 2016, propulsându-l spre victoria asupra lui Hillary Clinton.

Dacă Biden va putea să păstreze toate statele câştigate de Hillary Clinton în 2016 şi să-şi adauge Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania, i-ar fi suficient pentru a obţine preşedinţia.

Sondajele mai arată curse strânse în Florida, Carolina de Nord şi Arizona. Florida, cu 29 de voturi electorale, este cel mai mare trofeu pe care Trump este obligat să şi-l adjudece, pentru că o înfrângere în acest stat i-ar bloca cele mai multe căi viabile spre câştigarea Colegiului Electoral.

Rezultatele din Florida, unde voturile expediate prin poştă pot fi numărate înaintea Zilei Alegerilor, sunt aşteptate să sosească destul de rapid marţi noaptea.

Dar Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin nu vor începe numărarea valului de voturi prin corespondenţă înainte de ziua scrutinului, ceea ce ridică posibilitatea unui proces de numărare care s-ar putea întinde pe câteva zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri