Caută
Close this search box.

Alina Denciu povesteşte ce îi spunea soţul ei: „Eu sunt bine, ceilalți ardeau, ardeau”

denciu

Soţia medicului erou de la Spitalul din Piatra Neamț, care s-a luptat cu flăcările pentru a-și salva pacienții, a povestit despre primele momente în care a putut vorbi cu el, înainte să fie transportat la spitalul din Iași.

Soţia medicului a povestit pentru Observator News, despre primele momente în care a putut lua legătura cu acesta şi despre groaza pe care doctorul Cătălin Denciu a trăit-o în încercarea de a-i salva pe cei bolnavi.

Se interesează toţi de el şi doamna ambasador şi toată lumea. Pe mine nu mă interesează astea, vreau să primească atenţia medicală pe care cu siguranţă o va primi acolo şi să se întoarcă acasă viu şi sănătos cât se poate.

Colegii se mobilizaseră şi începuseră să caute soluţii în străinătate, ştiind exact care sunt condiţiile şi şansele pe care le are un pacient, mare ars, cum spunem noi în ţara noastră şi atunci soluţia domnului ministru a venit să ne ajute, să nu mai căutăm noi disperaţi soluţii în afară”

Pentru mine nu contează, exact asta i-am spus înainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un soţ, un tată. Ştiu că şi-a făcut meseria asta şi sper să şi-o facă în continuare cu dedicaţie, prea multă dedicare uneori pentru ce oferă sistemul medicla din ţara noastră.

Era încrezător, el era îngrozit de ceea ce a putut să vadă acolo, îmi spunea încontinuu: „Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalţi ardeau, ardeau”. Are mâinile arse, era înfăşurat în folie protectoare. A fost o chestiune de secunde, de groază, carnagiu ce a fost acolo”, a povestit soția medicului erou.

Medicul Cătălin Denciu era de gardă în momentul în care iadul s-a dezlănţuit în secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ. Nu a stat pe gânduri şi a încercat să scoată din flăcări pacienţii intubaţi, conectaţi la aparatele de oxigen. A fost însă grav rănit. A fost dus de urgenţă cu o aeronavă militară la Bucureşti, având arsuri pe o mare parte din suprafaţa corpului. Din Capitală a fost transferat mai apoi la un spital din Belgia pentru a primi tratament.

10 persoane au murit, după ce flăcările au izbucnit la secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, sâmbătă seara. Nu doar medicul de gardă care a trecut prin foc ca să salveze pacienţii a fost rănit. Alte trei cadre medicale au suferit arsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri