Caută
Close this search box.

Anchetă în MAI. Colonelul de Securitate care a anchetat-o pe Doina Cornea a fost înmormântat cu onoruri militare

doina cornea

O comisie a Ministerului Afacerilor de Interne face verificări la Inspectoratul Județean de Jandarmerie Cluj, după ce acesta a acordat onoruri militare fostului colonel de Securitate Ioan D. Gocan, care a anchetat-o pe fosta disidentă Doina Cornea, a confirmat pentru G4Media Sorin Despina, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Totodată, Jandarmeria a mai transmis că nu are o bază de date cu militarii care au comis infracțiuni și că nu știa de sentința fostului colonel al Securității.

”O comisie constituită la nivelul MAI desfășoară verificări la IJJ Cluj, pentru stabilirea condițiilor în care s-a desfășurat ceremonia cu onoruri militare din data de 06.11.2020.

Dosarul de personal al fostului colonel Ioan D. Gogan nu se află în arhiva Jandarmeriei și nu a fost cunoscută condamnarea acestuia.

Unitățile Jandarmeriei nu au atribuția și nici posibilitatea legală de a ține evidența situației penale a cadrelor militare dintr-un județ (din zona de responsabilitate)”, a declarat Sorin Despina.

Toți colaboratorii și lucrătorii Securității comuniste au dreptul la onoruri militare, chiar dacă există sentințe definitive prin care o instanță judecătorească a decis că aceștia au făcut Poliție Politică.

Acest lucru este posibil în conformitate cu un ordin eliberat în 30 aprilie 2014 de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, care permite acest lucru militarilor din fosta Securitate.

Gabriel Oprea a eliberat O.M nr. 64 special pentru a reglementa modul de organizare și condițiile pentru acordarea onorurilor şi desfăşurarea ceremoniilor militare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Regulamentul prevede doar trei categorii de militari care nu pot primi onoruri militare: militarii care s-au sinucis, cei care au murit în timp ce săvârșeau o infracțiune sau cei care au fost degradați militar, ca măsură complementară în urma unei decizii judecătorești definitive.

În schimb, militarilor care au colaborat sau lucrat cu Securitatea nu li se interzice acest drept, chiar dacă au sentințe definitive privind legăturile cu Poliția Politică.

Cel mai recent exemplu este cel al fostului colonel de Securitate Ioan D. Gocan, cel care, printre alții, a anchetat-o și pe Doina Cornea, și care a fost înmormântat cu onoruri militare de către jandarmii din Cluj, în pofida faptului că instanțele românești au constatat că a făcut poliție politică în timpul regimului comunist.

Informația a fost făcută publică pe Facebook, de Mihai Demetriade, consilier superior al Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității. Demetriade a publicat un fragment din dosarul Doinei Cornea, care arată cum erau descrise acțiunile acesteia și cum era urmărită de colonelul Securității Ioan D. Gocan, angajat al Ministerului de Interne în momentul morții, în urmă cu o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri