Caută
Close this search box.

Bucureştiul este plin. Nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă!

Terapie Intensivă

15 pacienți infectați cu COVID-19 sunt transportați din București, la spitale din zona Moldovei. Un avion militar va fi folosit pentru transfer. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, pacienții vor fi transportați la spitale COVID din Iași, Botoșani și Bacău.

Bolnavii vor fi preluați de pe Baza 90, de un avion C27J Spartan, al Ministerului Apărării Naționale. Prima cursă va prelua pacienții pentru Bacău și Iași.

„Ministerul Apărării Naționale este pregătit să transporte joi, 19 noiembrie, din București la spitale din regiunea Moldovei, 15 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Astfel, într-un prim zbor, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgență, pe ruta Otopeni – Bacău – Iași, cinci pacienți bolnavi de COVID 19.

Următoarele zboruri vor fi planificate în perioada imediat următoare. Transportul pacienților de la unitățile spitalicești, către aeroport, se realizează cu trei ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Echipa medicală este formată din specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Doctorul Adrian Marinescu, medic infecționist la Matei Bals, confirmă că „în acest moment nu sunt locuri libere la ATI. Este posibil să se mai elibereze, însă acestea sunt ocupate imediat”. La Spitalul Matei Bals din Capitală sunt 20 de paturi ATI, pentru bolnavii de coronavirus.

Și Managerul Spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a confirmat că „toate locurile la ATI destinate pecientilor COVID-19 sunt ocupate”. Institutul Marius Nasta deține 14 paturi ATI pentru pacienții COVID.

Managerul Spitalului Colentina, Remus Mihalcea, a precizat că „în acest moment nu este nici măcar un loc din cele 29 de paturi ATI destinate pacienților Covid, nu este liber”.

Pe de altă parte, managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a explicat cum s-a ajuns la această situație critică.

Medicul a spus că la institutul pe care îl coordonează sunt ocupate toate cele nouă paturi de la ATI, situație care era previzibilă și referitor la care s-au tras de luni de zile semnale de alarmă.

Conform datelor comunicat de Grupul de Comunicare Strategică, joi, 19 noiembrie 2020, în România au fost raportați 1.131 de pacienți internați în secțiile ATI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri