Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul prin care ia act dedemisia lui Costel Alexe din funcția de ministru al Mediului, ca urmare a alegerii sale în fruntea CJ Iași. Totodată, Klaus Iohannis a semnat decretul prin care este numit noul ministru al Mediului, în persoana lui Mircea Fechet.

Cine este noul ministru al Mediului, Mircea Fechet

Mircea Fechet s-a născut la 1 iulie 1980 și a exercitat anterior, din deccembrie 2019, funcția de secretar de stat în Ministerul Mediului.

Din februarie 2020, este reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu.

A absolvit Facultatea de Stiinţa şi Ingineria Alimentelor la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi (2004) şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative în cadrul Universităţii “George Bacovia”, Bacău (2015). A fost cursant al Şcolii Europene “Ovidiu Şincai” (Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa, 2007-2008), conform CV-ului publicat pe site-ul http://www.mmediu.ro/.

A fost director la director SC ITELA SRL în intervalul septembrie 2005-septembrie 2008.

În perioada septembrie 2008-mai 2010 a ocupat poziţia de consilier pe fonduri europene în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău.

În intervalele mai 2010-mai 2012 şi martie 2014-februarie 2019, a fost director executiv adjunct la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău, ocupându-se, în principal, de coordonarea implementării proiectului “Managementul integrat al deşeurilor din judeţul Bacău” finanţat prin POS – Mediu, mai scrie sursa citată.

A fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în perioada mai 2012-martie 2014.

Ce scrie în declarația de avere a noului ministru al Mediului

Conform declarației sale de avere, Mircea Fechet deține un imobil în Galați de 57 m2, achiziționat în anul 2006, un apartament în Bacău de 75,16 m2, pe care îl deține împreună cu soția să și un beci de 15 m2 tot în Bacău.

De asemenea, Fechet deține un autoturism marca Mercedes Benz B Class fabricat în anul 2017. În conturi, Fechet are 45.649 de lei și încă 162 de euro și un credit de 63.000 de lei.

Fechet a raportat venituri de 110.795 de lei de la ADIS Bacău, Consiliul Local Bacău, Autoritatea de Audit și din funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului. Soția să încasează un venit de 17.365 de lei anual, fiind angajată la Camera Deputaților.

Amintim faptul că fostul ministru Costel Alexe a candidat la alegerile locale 2020 și a câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean Iași. În acest context, va fi înlocuit la ministerul Mediului de Mircea Fechet, care a fost secretar de stat în cadrul instituției.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mircea Fechet va avea loc joi, de la 15.30, la Palatul Cotroceni.

232 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here