Caută
Close this search box.

Ciprian Ciucu spune că sectorul 6 are cheltuieli de funcționare uriașe

ciprian ciucu

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat că a solicitat o analiză economică, în contextul cheltuielilor mari de funcţionare ale autorităţii locale.

Avem 960 de milioane bugetul nostru. Pe analiza pe care am făcut-o reiese că pentru investiţii avem din fonduri proprii de la buget doar 100 de milioane grosso modo. Fonduri europene – nimic, pentru că avem o foarte slabă capacitate la Serviciul de Implementare de Proiecte (…). Am dispus o analiză economică, să vedem şi noi câte contracte de pază avem (…). Avem 400 de poliţişti locali, două contracte de pază la Administraţia Şcolilor, unul la DGASPC, altul la Administraţia Pieţelor. Câte contracte de IT avem? Câte contracte de salubritate avem? Că avem nu cu URBAN toţi, avem unii cu unii, alţii cu alţii (…). Trebuie să avem o eficientizare a categoriilor de cheltuieli, pentru că nu se mai poate. Nu se poate să avem cheltuieli de funcţionare la nivelul acesta„, a spus Ciprian Ciucu, în şedinţa Consiliului Local de marţi, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, s-au făcut diferite proiecte, mai ales în zona DGASPC. „Unele sunt esenţiale, altele nu şi atunci trebuie să facem o analiză să vedem conform legii ce servicii suntem obligaţi să dăm populaţiei, ce servicii sunt date şi sunt foarte bine primite de populaţie. (…) La DGASPC avem 15 autoturisme plus opt utilitare. Deci, câţi şoferi? (…) Sunt informat că s-au făcut angajări pe criterii de rudenie (…). Nivelul de cheltuieli pe DGASPC este cel mai mare din ţară”, a susţinut edilul.

El a menţionat că nu poate preciza cu cât va fi redus personalul autorităţii locale, că se face o analiză funcţională.

„Sunt bani care lipsesc din investiţii, nu am nimic cu nimeni, e vorba doar de o politică de eficientizare a cheltuielilor. (…) Tot ce mă interesează e să eficientizăm, măcar să avem şi noi banii ăia de cofinanţare, pentru că mi-am propus să avem o Direcţie de Fonduri Europene”, a subliniat Ciprian Ciucu.

Conform acestuia, cei mai mulţi bani se scurg în contracte. „Am găsit contracte cu televiziuni, am găsit contracte făcute ca să fie (…). Nu mi se pare normal ca Direcţia de Investiţii să nu ştie ce investiţii se întâmplă în administraţii. (…) Nu a existat o viziune coerentă”, a afirmat primarul.

În ceea ce priveşte proiectul de amenajare a Lacului Morii, el a spus că a solicitat ADP să contracteze proiectul tehnic pe baza căruia la primăvară autoritatea locală să dea drumul la lucrări.

Referitor la Insula Lacul Morii, el a spus că primarul general, Nicuşor Dan, are de gând să intervină. În caz că acesta nu are buget, Ciprian Ciucu a menţionat că va propune ca Ordinul Arhitecţilor să organizeze un concurs de soluţii. „Avem nevoie de un concurs de soluţii internaţional şi o să vă propun un parteneriat cu (…) Ordinul Arhitecţilor din România”, le-a transmis el consilierilor locali Sector 6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri