Caută
Close this search box.

Comisia Electorală rusă pune în discuţie alegerile prezidenţiale din SUA, în retorica lui Trump

Şefa Comisiei Electorale ruse a apreciat că votul prin corespondenţă în Statele Unite a lăsat spaţii imense unor posibile fraude electorale, preluând astfel retorica echipei lui Donald Trump, relatează AFP.

”Eu am avut ocazia în trecut să studiez minuţios experienţa votului prin corespondenţă în Statele Unite. Pentru mine, concluzia este clară: este vorba despre un anacronism care, în varianta americană, deschide imense spaţii unor posibile falsificări”, a declarat agenţiei ruse de presă de stat Tass Ela Pamfilova.

În opinia sa, sistemul de vot prin corespondenţă în Statele Unite ar permite ”votul multiplu, pierderea buletinelor indezirabile, avântul votului morţilor”, care ţin de ”absenţa unui control sistematic al procesului electoral pe cale poştală, în ansamblul său”.

Preşedintele Donald Trump, înfrânt de către democrat, în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, nu a recunoscut victoria rivalului său, apreciind – fără să prezinte vreo probă – că scrutinul este fraudulos şi arătând cu degetul mai ales votul prin corespondenţă, care a înregistrat o ascensiune importantă anul acesta, din cauza pandemiei covid-19.

Preşedintele rus Vladimir Putin este unul dintre puţinii lideri ai lumii care nu l-au felicitat pe Joe Biden. Relaţiile ruso-americane au continuat să se deterioreze, după acuzarea Moscovei de amestec în alegerile prezidenţiale din 2016, în vederea favorizării lui Donald Trump.

Miliardarul republican a negat mereu că a beneficiat de ajutor rusesc, la fel ca liderul de la Kremlin, în pofida concluziilor anchetatorilor americani. Alegerea lui Joe Biden riscă să crească şi mai mult tensiunile cu Rusia.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama a promis mai multă fermitate împotriva Moscovei, în timp ce Donald Trump nu-şi ascunde admiraţia faţă de preşedintele rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri