Caută
Close this search box.

Coronavirus: Polonia instituie noi restricţii, ultimul pas înaintea unui nou lockdown

covid-19

Polonia va introduce începând de sâmbătă noi restricţii menite să încetinească transmiterea noului coronavirus şi se află la un pas de un nou lockdown la nivel naţional, a anunţat miercuri la o conferinţă de presă premierul Mateusz Morawiecki, citat de agenţiile Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.

Elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 9 ani vor trece la învăţământul online, măsură deja în vigoare pentru cei cu vârste mai mari. Magazinele din malluri vor fi închise, cu excepţia magazinelor alimentare, a farmaciilor şi altor servicii. Hotelurile pot primi numai persoane care călătoresc în scop profesional. Cinematografele, teatrele şi galeriile de artă se închid. Noile restricţii vor fi în vigoare cel puţin până pe 29 noiembrie.

Dacă aceste măsuri nu dau rezultate, ”într-o săptămână sau zece zile vom avea o carantină la nivel naţional, care va fi foarte severă”, a avertizat premierul Morawiecki.

Polonia, ţară cu circa 38 de milioane de locuitori, a raportat pentru ultimele 24 de ore 24.692 de noi cazuri de COVID-19 şi 373 de decese.

Potrivit presei, sistemul medical polonez se apropie de limită. Guvernul a închis deja barurile şi restaurantele şi a îndemnat populaţia vârstnică să rămână în case.

Polonia este marcată de aproape două săptămâni şi de proteste antiguvernamentale în urma unei decizii a Curţii Constituţionale ce restricţionează dreptul la avort, oricum foarte limitat. În timp ce guvernul condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) afirmă că aceste manifestaţii vor creşte şi mai mult numărul infectărilor, protestatarii spun că executivul încearcă să pună pe seama lor propriul său eşec în gestionarea epidemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri