Caută
Close this search box.

Cristian Rizea, reținut la Chișinău, după ce a rămas fără cetăţenie

cristian rizea

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România pentru fapte de corupție, a fost reținut marți după-amiaza la Chișinău, la puțin timp după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia, scrie jurnal.md. Rizea ar putea ajunge în România în această noapte.

Avocatul lui Cristian Rizea, Alexandru Morărescu, reclamă că fostul deputat este victima unui abuz.

„L-au condus la organul de Poliție. Ne aflăm în fața unui abuz în fața lui Igor Dodon. El poate veni în România în noaptea asta sau niciodată”, a declarat avocatul lui Cristian Rizea, Alexandru Morărescu, citat de jurnal.md.

Președintele Republicii Moldova a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că i-a retras, luni, cetățenia lui Cristian Rizea, potrivit Mediafax.

„A fost și un decret interesant ieri (luni – n.r.) pe care l-am semnat. S-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru Cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj și deja organele competente din Republica Moldova și România trebuie să facă schimb de informații șă întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară”, a spus Dodon.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, se află la Chişinău, în Republica Moldova, unde s-a stabilit împreună cu familia, unde se știa că ar fi protejat de serviciile secrete ruse și  de Igor Dodon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri