Caută
Close this search box.

De-acum să te ţii! Klaus Iohannis a promulgat Legea confiscării extinse

klaus iohannis

Actul normativ prevede „confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoană condamnată într-o perioada de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței”.

„Art.I.- La articolul 112 1 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când față de o persoană se dispune condamnarea pentru o fapta susceptibilă să îi procure un folos material și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanța își formează convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale.

Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei”, conform legii promulgate de șeful statului.

De asemenea, „Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioada de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la dată emiterii actului de sesizare a instanței.

Confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării”.

În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie, mai prevede proiectul de lege adoptat marți de către deputați.

„Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea ori cu privire la schimbarea încadrării juridice”, mai arată sursa citată.

Procurorul dispune suspendarea urmăririi penale numai dacă, luând în considerare toate circumstanțele cauzei, apreciază că suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se află sau prin intermediul videoconferintei ori că audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfășurări a urmăririi penale.

„Dacă nu se dispune suspendarea judecății, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se află sau prin videoconferință nu poate avea loc decât în prezența avocatului”, conform proiectului de lege.

În plus, instanța dispune suspendarea judecății numai dacă, luând în considerare toate circumstanțele cauzei, apreciază că suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se află sau prin intermediul videoconferintei ori că audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfășurări a judecății.

Dacă nu se dispune suspendarea judecății, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se află sau prin videoconferință nu poate avea loc decât în prezența avocatului.

Încheierea dată în prima instanța prin care s-a dispus cu privire la suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru procuror, părțile și persoană vătămată prezente, și de la comunicare, pentru părțile sau persoană vătămată care lipsesc. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

„Împotriva hotărârii prin care instanța de apel dispune măsură de siguranță a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel, inculpatul, procurorul sau persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate pot face contestație numai în ceea ce privește această măsură de siguranță”, potrivit inițiativei legislative.

Totodată, procurorul poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, iar inculpatul în termen de 48 de ore de la comunicare.

„Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate incunostinteaza judecătorul delegat cu executarea despre orice impiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informațiilor periodice primite de la Agenția Națională de Administrate Fiscală și de la alte autorități competențe cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranță”, mai arată proiectul de lege adoptat marți de către deputați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri