Caută
Close this search box.

Delgaz Grid, suspectată de falsificarea datelor, pentru mărirea artificială a tarifelor pentru clienți

delgaz grid

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Alba au făcut astăzi 87 de percheziții în 20 de județe și municipiul București la sediile unei companii de distribuție de gaze, potrivit unui comunicat al IJP Alba. Polițiștii suspectează că firma ar fi falsificat datele, astfel încât să raporteze pierderi și să poată majora artificial tarifele plătite de clienți.

Compania aceasta s-a făcut remarcată, în ultimii ani, printr-o politică de marketing foarte inteligentă, livrând presei advertoriale, mascate în articole conţinând sfaturi pentru consumatori, privind economisirea energiei şi soluţiile inteligente de informatizare a consumului etc.

E vorba despre compania Delgaz Grid, firma de distribuție de gaze și electricitate a concernului german EOn, potrivit surselor G4media.ro.

Polițiștii investighează posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.

Autoritățile suspectează că, în perioada 2018 – 2019, firma de distribuție ar fi modificat anumiți indicatori, raportând un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale.

În acest fel, compania ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care ar fi acceptat creșterea tarifelor de distribuție a gazelor naturale proporțional cu pierderile raportate.

Poliția susține că tarifele au crescut în acest fel cu 10,4%.

Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuție a gazului ar fi indus în eroare instituția care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au făcut percheziții în județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și municipiul București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri