Caută
Close this search box.

Dinamo Bucureşti ar putea să rămână fără patronatul spaniolilor-minune

dinamo bucureşti

Giovanni Becali a dezvăluit că Juan Melero, cel care, de fapt, ar fi controlat proiectul de la distanță, nu mai este interesat de Dinamo.

Mai mult, fostul agent de jucători a transmis că și Pablo Cortacero va pleca de la club, în următoarea perioadă, iar afacerea spaniolă de la Dinamo este ”cel mai mare bluf din ultimii 80 de ani”.

Dinamo a fost preluată de Pablo Cortacero înaintea acestui sezon, dar, chiar dacă au fost aduși fotbaliști cu CV-uri importante, rezultatele așteptate și mai ales banii în club, au întârziat să apară.

”Eu n-am spus niciodată că totul e în regulă, am spus doar că persoana cu care vorbesc, Juan Melero, e serioasă. El nu fost niciodată acolo, doar coordona, era în spate, l-a lansat pe acest Pablo Cortacero. A fost trimis ca o lance Cortacero. Dintre cei spanioli, doar Rufo e priceput, știe ce vrea.

Când Melero a văzut că racheta lui (n.r. Pablo Cortacero) nu execută exact ordinele, s-a dat la o parte. El l-a convins și pe Contra să vină la Dinamo, Contra îl știa pe Juan Melero de la Getafe.

Din ultimele discuții pe care le-am avut, el s-a retras, Melero, și l-a mințit și pe Contra să stea calm, dar racheta lansată a întâlnit nori deși. E unul dintre cele mai mari blufuri din fotbalul românesc din ultimii 80 de ani.

O să plece toți de la Dinamo, nu știu ce va face echipa, poate o să se unească cu a lui Badea. Poate vor veni suporterii din nou. 99%, părerea mea, spaniolii nu vor continua”, a declarat Giovanni Becali, la ProX.

Giovanni Becali a anunțat că salariile de la Dinamo se ridică cumulate la aproape 500.000 de euro, buget pe care oricine ar veni, în cazul în care spaniolii se vor retragere, l-ar suporta cu mare greutate: ”Spaniolii veniți, jucătorii, au contracte de nababi, bugetul lunar de salarii e la 480.000 de euro”.

Pe lângă problemele financiare, Dinamo nu traversează o perioadă bună nici din punct de vedere sportiv. Cu cinci puncte acumulate în opt etape, echipa lui Cosmin Contra este, cu un meci mai puțin disputat, cu Astra, pe locul 15, penultimul, în Liga 1.

Runda viitoare, Dinamo, formație care are patru înfrângeri consecutive, va juca la Ovidiu, contra celor de la Viitorul, duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri