Caută
Close this search box.

Grupul Înţelepţilor, fondat de Mandela, îl îndeamnă pe Trump să-şi recunoască înfrângerea

Grupul Înţelepţilor

Grupul Înţelepţilor, format din foşti lideri mondiali marcanţi, şi-a exprimat îngrijorările legate de refuzul preşedintelui american Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea electorală, atitudine în care aceştia văd o lipsă de respect faţă de integritatea democraţiei americane, transmite Reuters.

Grupul a fost creat la iniţativa fostului şef de stat sud-african, Nelson Mandela, şi este condus în prezent de ex-preşedintele irlandez Mary Robinson.

Din el mai fac parte văduva lui Mandela, Graca Machel, ex-secretarul general al ONU Ban Ki-moon, Ellen Johnson Sirleaf, fostă preşedintă a Liberiei, Juan Manuel Santos, fost preşedinte al Columbiei, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace, precum şi o serie de alţi lideri mondiali. Fostul preşedinte american Jimmy Carter este membru emerit al grupului, conform Agerpres.

‘Înţelepţii’ consideră că atitudinea lui Trump ‘pune în pericol funcţionarea democraţiei americane’, îndemnându-l pe acesta să accepte verdictul urnelor.

‘Afirmaţiile continue de fraudă electorală făcute de preşedinte şi de unii membrii de rang înalt ai Administraţiei şi ai Partidului Republican, formulate până acum fără vreo dovadă convingătoare, transmit o lipsă de respect faţă de integritatea şi independenţa instituţiilor democratice şi juridice ale Statelor Unite’, afirmă Grupul Înţelepţilor.

‘Cei care au a profita de pe urma impasului actual sunt conducătorii autocratici şi actorii maligni care doresc să submineze democraţia şi statul de drept în lume’, atrag atenţia ‘Înţelepţii’.

Mary Robinson, fost Înalt Comisar ONU pentru drepturilor omului, mai remarcă faptul că ‘Înţelepţii’ au comentat anterior despre ‘situaţii volatile şi nedemocratice din state precum Kenya, Sri Lanka şi Zimbabwe’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri