Caută
Close this search box.

Lege adoptată de deputați. Angajatorii pot reduce cu până la jumătate timpul de lucru în starea de alertă sau de urgență.

Camera Deaputaților, for decizional, a adoptat marți, cu amendamente, Ordonanța de Urgență 132/2020 care prevede măsuri de sprijin pentru salariați și angajatori în contextul pandemiei. Legea permite angajatorului să reducă timpul de lucru cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu reducerea salariului.

Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate, cu 220 de voturi.

”Angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului”, se arată în textul legii.

Măsura poate fi aplicată în starea de alertă, de urgență sau de asediu, precum şi pe o perioadă de până la trei luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu.

”Reducerea timpului de muncă (…) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin cinci zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin cinci zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii”, se mai arată în proiectul de lege.

OUG mai prevede ca, în perioada în care timpul de lucru al salariaților este redus, aceștia beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut lunar prevăzut în contractul individual de muncă şi salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

Proiectul de aprobare a Ordonanței va fi trimis Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri