Caută
Close this search box.

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu nu pot explica cum nou-născuţii din mame cu COVID-19 nu s-au infectat

bebelusi

Cadrele medicale din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu se bucură că niciun nou-născut nu a fost diagnosticat până acum cu COVID-19, deşi au fost peste 40 de mame infectate care au născut în spital, a declarat marţi, de Ziua prematurităţii, pentru Agerpres, medicul Maria Livia Ognean, şeful Secţiei de Neonatologie şi coordonator Terapie Intensivă Neonatală în spitalul sibian.

Faptul că până acum niciun prematur nu a fost infectat cu COVID-19 deşi mamele au fost pozitive, poate fi considerat un mister medical, a subliniat medicul.

„Dar riscul cel mai mare de transmitere a virusului este postnatal, dacă nu sunt respectate măsurile de precauţie – masca facială, igiena atentă, corectă şi frecventă a mâinilor şi distanţarea fizică şi socială. Cât despre explicaţiile faptului că transmiterea virusului la nou-născut este rară şi nou-născutul, dacă se infectează, face forme uşoare de boală COVID-19 există mai multe teorii însă nici una nu explică pe deplin aceste observaţii. Există chiar experţi care speră ca dezlegarea acestui mister să ajute şi bolnavii de alte vârste. Ce ştim însă este că e foarte important ca foştii prematuri cu afectare pulmonară sau neurologică serioasă – mai ales cei care au avut displazie bronho-pulmonară sau diverse afecţiuni neurologice perinatale – trebuie bine protejaţi de această infecţie. Se pare că una din categoriile de vârstă afectată de boală COVID-19 severă este cea a sugarilor. Iar printre sugari se numără foarte mulţi foşti prematuri cu probleme. Aceştia trebuie protejaţi neapărat de infecţia cu SARS-CoV-2”, a mai precizat medicul Maria Livia Ognean.

Maternitatea de la SCJU este foarte importantă nu doar pentru judeţul Sibiu, ci pentru mai multe judeţe din ţară.

Medicii sibieni sunt îngrijoraţi că a crescut în ultimii ani numărul de copii extrem de prematuri.

„Ceea ce îngrijorează însă la noi, la Sibiu, este creşterea constantă în ultimii ani a naşterilor la vârste de gestaţie extrem de mici, sub 26 de săptămâni. Aceşti copii, extrem de prematuri şi predispuşi, practic, la toate complicaţiile asociate prematurităţii cu incidenţă şi severitate maximă, solicită cel mai mult atenţia şi resursele noastre. Dar, la final, când bătălia e câştigată, sunt şi cele mai mari satisfacţii ale noastre”, arată medicul Maria Livia Ognean.

Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România, cu cea mai mare rată de infectare, de 9 la mia de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri