”Primul proiect de metrou susținut de Guvernul României în afara capitalei va fi implementat la Cluj – informații comunicate astăzi de către Ministrul Transporturilor despre proiectul de metrou și tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – Magistrala I”, a anunțat, marți, primarul Clujului, pe pagina sa de facebook.

Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ un miliard de euro, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, bugetele locale ale celor primăriilor din Cluj-Napoca și Florești, precum și din alte surse constituite legal.

Astfel, Lucian Bode a anunțat că a prezentat în ședința de Guvern proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Tren Metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida, Etapa 1 a Sistemului De Transport Metropolitan Rapid Cluj, Magistrala 1 de Metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea, Componenta 1, Magistrala 1 de Metrou”.

Potrivit acestuia, valoarea estimată a proiectului este de aproximativ un miliard de euro, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, bugetele locale ale celor primăriilor din Cluj-Napoca și Florești, precum și din alte surse constituite legal.

Citește si: Metroul din Cluj-Napoca, proiect evaluat la un miliard de euro, este „blocat în incompetență

Tehnic vorbind, proiectul noii linii are o lungime de 14,4 km și 14 stații de metrou, care vor deservi Cluj-Napoca și localitatea Florești:

„Noua magistrală de metrou pregătește viitorul Clujului și, totodată, dezvoltarea zonelor limitorfe Gilău și Florești. Acest proiect de metrou, de la Cluj, are inclusă și conexiunea cu viitorul Spital Regional de Urgență, iar prin integrarea cu viitorul tren metropolitan va asigura conectivitatea cu Gara CFR și cu Aeroportul Internațional Cluj-Napoca”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Lucian Bode a precizat că după aprobarea Hotărârii de Guvern, se va realiza studiul de fezabilitate ce va stabili indicatorii tehnico-economici ai proiectului.

Valoarea totală a proiectului privind studiile de prefezabilitate, de fezabilitate și PUZ este de 33,4 milioane de lei, bani asigurați de primăriile din Cluj-Napoca și Florești:

„Realizarea studiului de prefezabilitate a fost demarată in 30.04.2020, iar in 6 luni acest document a fost realizat și predat. În 27 octombrie, respectiv 29 octombrie, atât Consiliul Local Cluj-Napoca, cât și Consiliul Local Florești au aprobat acest studiu de prefezabilitate”, a mai scris Lucian Bode pe Facebook.

 

148 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here