Caută
Close this search box.

Pacienţii cu COVID din Cluj vor putea fi trataţi şi la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă

Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj va deveni unitate medicală de suport COVID -19, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, respectiva instituţie medicală are 30 paturi pentru pacienţi cu COVID-19, din care 25 pentru cazuri moderate/severe şi cinci paturi ATI pentru cazuri severe/critice.

La acest moment, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca sunt internaţi 14 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 cu forme medii sau severe şi un pacient în stare gravă, la ATI.

Potrivit MApN, structura spitalului permite organizarea acestui tip de asistenţă medicală, cu asigurarea circuitelor corespunzătoare, având un compartiment de boli infecţioase, un compartiment pneumofiziologie şi o secţie ATI cu dotare corespunzătoare şi personal înalt calificat, pregătit ca urmare a misiunilor de sprijin în lupta împotriva COVID-19 la care a participat în Suceava şi Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri