Caută
Close this search box.

Personalul care îngrijeşte pacienţii COVID-19 va beneficia de spor majorat până la 85%

Sporul pentru personalul medical şi auxiliar care îngrijeşte pacienţii cu COVID-19 a fost majorat, prin OUG şi hotărâre de guvern, până la 85% din salariul de bază, a declarat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, într-un briefing de presă.

Dancă a mai precizat că, Executivul, prin aceste acte normative, a majorat practic sporul de care beneficiază personalul medical sanitar şi auxiliar implicat în tratamentul pacienţilor COVID-19 de la 55%, cât era în prezent, la 85%.

„Pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare implicate în activităţile de tratament cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, inclusiv în transportul, echiparea sau evaluarea acestora, aceste persoane vor beneficia de un spor pentru condiţii deosebit de periculoase de 75 până la 85% din salariul de bază, iar pentru personalul din Ambulanţă, acest spor este stabilit la nivelul de 80% din salariul de bază”, a precizat Dancă.

„Pentru cei care au dreptul la un spor mai mare, vor primi sporul cu valoarea cea mai mare”, a afirmat şeful Cancelariei premierului. „Acest spor va putea fi acordat din bugetul Fondului Unic Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate”, a explicat el.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri