Caută
Close this search box.

Răzvan Savaliuc şi Luis Lazarus, pe lista jurnaliştilor plătiţi de Dan Tudorache, fost primar PSD Sector 1

răzvan savaliuc

Lumea Justiției (luju.ro), site deținut de Răzvan Savaliuc, a încasat 50.000 de euro, de la Primăria Sectorului 1, pentru promovarea „Spitalului de Urgență”, un clip fake prin care fostul primar PSD Daniel Tudorache susținea că a construit un spital nou în Sectorul 1.

Informația privind banii încasați de luju.ro de la Tudorache a fost dezvăluită de Clotilde Armand.

„Am revenit la Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 S.A și am reușit să intru în birourile Companiei unde în urmă cu câteva zile n-am găsit pe nimeni din cei 40 de angajați.

Despre activitatea acestei companii nu știe nimeni nimic de mai bine de doi ani. Am discutat cu conducerea și am aflat cu ce s-a ocupat. De exemplu, am aflat cât a plătit pentru spotul mincinos interzis de CNA despre spitalul care nu există difuzat la televiziuni; ce buget are compania; ce investiții au făcut în ultimii 2 ani etc”, a scris Armand, pe Facebook.

Conform documentelor prezentate de Clotilde Armand, banii pentru promovarea mincinoasă a spitalului au mers către:

– B1 TV: 100.050 euro pentru 667 de spoturi;

– România TV: 69.000 euro pentru 75 de spoturi;

– Digi 24: 69.000 euro pentru 75 de spoturi;

– Luju.ro: 50.000 de euro;

– Luis Lazarus Live: 30.000 de euro;

Alături de Luis Lazarus și România TV, Savaliuc este unul dintre promotorii teoriilor conspiraționiste privind pandemia de coronavirus. Savaliuc și luju.ro l-au susținut puternic pe Daniel Tudorache, în perioada scandalului declanșat de PSD, privind „furtul alegerilor din Sectorul 1”.

„În pofida nenumăratelor indicii privind neregulile comise la alegeri semnalate de primarul PSD Dan Tudorache, candidata PNL-USR Clotilde Armand a fost validată în funcția de primar al Sectorului 1”, anunța cu obidă luju.ro, pe 15 octombrie. Titlul articolului era „JUSTIȚIA E OARBĂ LA FRAUDĂ”.

Alte titluri din „Lumea Justiției”, privind scandalul alimentat de PSD, în legătură cu aşa-zisele fraude din Sectorul 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri